În cazul panicilor din 2008 şi 2011-2012, pieţele monetare au avertizat cu privire la criza creditului. De această dată însă cauza stresului este alta: campania guvernelor de a direcţiona finanţarea către ele însele, limitând accesul sectorului privat la bani, scrie Wall Street Journal.
În SUA, o serie de modificări sunt pe cale de a fi aduse pe pieţele monetare, acestea urmând a redirectţiona banii dinspre fondurile care achiziţionează titluri de datorie pe termen scurt emise de companii către fonduri care cumpără titluri de datorie pe termen scurt emise de Trezorerie. Acesta este doar cel mai recent exemplu a ceea ce se cheamă represiune financiară, o vastă categorie de politici guvernamentale adoptate în scopul încurajării sau impunerii ca banii puşi deoparte să fie împrumutaţi ieftin guvernului. Astfel de politici au reprezentat norma pe pieţele occidentale timp de decenii după cel de-al Doilea Război Mondial.
Noile reglementări adoptate după colapsul băncii americane de investiţii Lehman Brothers au limitat din nou creditarea către sectorul privat, favorizând în schimb finanţarea guvernului în multiple şi complexe moduri.
Există bineînţeles motive solide pentru majoritatea restricţiilor impuse sectorului financiar, obiectivul fiind preîntâmpinarea repetării retragerilor masive din fonduri care cumpără titluri de datorii emise de companii (“prime”), similare celor din bănci.
Toate fondurile vor avea de asemenea opţiunea de a restricţiona sau a impune un comision pe retrageri când activele uşor de vândut ale unuia sunt epuizate. Astfel, devine clar că în momente de criză ar putea fi dificil să-ţi accesezi banii. Acest lucru a generat o scădere a activelor fondurilor “prime” sub 1.000 miliarde de dolari pentru prima dată în acest secol.
Până acum, totul bine. Totuşi, fondurile care cumpără titluri guvernamentale nu sunt supuse noilor reglementări, pe premisa că titlurile de trezoreriei vor fi întotdeauna uşor de vândut şi că nu există risc de default. Cei care au gândit noile reglementări par să fi uitat apropierea de default din 2010 şi reducerea ratingului datoriilor SUA.
Ca urmare a acestei exceptări, banii au curs în fonduri guvernamentale.
Carmen Reinhart, profesor la John F. Kennedy School of Government din cadrul Harvard University, spune că guvernele din întreaga lume dezvoltată intervin mai mult în ceea ce priveşte fluxurile private de cash în condiţiile creşterii nevoilor lor de finanţare. Direcţionarea banilor către stat în acelaşi timp în care banca centrală menţine dobânzile sub inflaţie echivalează cu o taxă ascunsă.
Există speranţă, însă. Represiunea financiară ia amploare, însă aceasta poate fi încă evitată. Fondurile prime pot părea mai puţin atractive sub noile reglementări, însă realitatea economică a ceea ce acestea deţin rămâne schimbată, ca şi riscurile. Simplul fapt că un fond poate acum suspenda retragerile sau impune un comision în vremuri de criză nu înseamnă că sunt vechile reglementări banii ar fi fost în mod magic disponibili.
Alte opţiuni rămân de asemenea deschise. Deşi ratele sunt scăzute peste tot, numerarul poate încă fi transferat peste hotare şi aduce mai multe câştiguri în unele ţări. Mai apoi, oricine este suficient de înrgijorat în legătură cu represiunea financiară încât să vrea să evite titlurile guvernamentale poate vira către aur. Atâta timp când aceasta rămâne o opţiune, represiunea financiară nu este completă.
