Business Internaţional

Republica Moldova a reziliat contractul de concesiune pentru aeroportul Chişinău

Republica Moldova a reziliat contractul de concesiune...

Autor: Bogdan Cojocaru

15.07.2020, 00:00 243

Agenţia pentru Proprietăţi Publice din Republica Moldova, APP, a anunţat că a decis să rezilieze acordul de concesiune cu Avia Invest cu privire la aeroportul internaţional Chişinău, scrie SeeNews.

Avia Invest, operatorul aeroportului din Chişinău, nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, acumulând arierate de 66,2 milioane de euro  în cadrul programului său de investiţii, a explicat agenţia guvernamentală.

De asemenea, compania nu a furnizat o garanţie de un milion de euro pentru performanţă şi, deşi a primit o notificare de la PPA în februarie, nu a luat măsuri în perioada alocată de 60 de zile. „Ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, APP a reziliat acordul de concesiune cu Avia Invest cu privire la activele aeroportului Chişinău şi din zona adiacentă şi a cerut returnarea proprietăţii către stat“, se arată în anunţ.

Avia Invest a declarat separat că nu recunoaşte rezilierea contractului de concesiune şi a acuzat APP că încearcă să îndeplinească instrucţiunile personale ale preşedintelui Republicii Moldova, pro-rusul Igor Dodon. În luna mai, Avia Invest a anunţat că a rambursat o sumă totală de 22,6 milioane lei (1,15 milioane euro) reprezentând datorie către stat şi a cerut guvernului moldovean să nu mai preseze compania. Ca răspuns, premierul Ion Chicu a declarat că compania nu şi-a acoperit în totalitate datoriile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO