Business Internaţional

Retailerii europeni cer sprijin consumatorilor in favoarea comertului liber

17.03.2006, 00:00 13

Socati de actiunile recente ale Uniunii Europene impotriva produselor ieftine provenite din China, cum ar fi articolele de imbracaminte sau pantofii, retailerii europeni incearca sa gaseasca in consumatori sprijin al actiunilor lor de lobby pentru acceptarea bunurilor din Asia.

De asemenea, din ce in ce mai multe ramuri industriale europene sunt gata sa-si sustina pledoaria in favoarea importului de marfuri din Asia, informeaza The Wall Street Journal.

"Iti poti lua gandul de la perechea de jeans de 5 euro (9 dolari), de la dulapul ieftin din dormitor si de la ochelarii luati la reducere", suna sloganul unei campanii a British Retail Consortium care va fi lansata luna viitoare in cele mai mari mall-uri din Anglia.

Retaileri din Danemarca, Germania, Suedia, ca Ahold NV sau Ikea, intentioneaza sa lanseze mesaje similare, capabile sa trezeasca intereseul si reactia consumatorilor. Aceste mesaje vor lua forma unor atentionari cu privire la pericolul de majorare a preturilor in magazine, o data cu pastrarea acestor masuri de protectie impuse de Uniunea Europeana.

Campania urmareste realizarea unui comert liber, idee sustinuta si de Peter Mandelson, comisarul european pentru comert, care doreste o deschidere a industriei in Bruxelles. Cu toate ca Mandelson planuieste sa impuna taxe articolelor de incaltaminte din piele chinezesti, el a scutit de taxe piata larga a incaltamintei sport si a celei destinate copiilor. "Ramurile industriale care cauta protectia antidumping trebuie sa faca distinctia intre actuala majorare si competitia legitima", a declarat Mandelson. "Atat piata interna, cat si exportatorii sunt presati de tarile asiatice. Bun venit economiei globale!", a exclamat comisarul european pentru comert.

Sloganurile britanice nu sustin aceasta idee, dar lupta in care sunt angrenati retailerii din nordul Europei este si impotriva producatorilor europeni de bunuri din aceeasi categorie, majoritatea avand sedii in tari din sudul Europei. Producatorii europeni au apelat la Comisia Europeana pentru reluarea masurilor cu privire la articolele de imbracaminte si incaltaminte provenite din China, in ciuda existentei unei retorici de mentinere a comertului liber. Ei au argumentat cu faptul ca industria va suferi din cauza competitiei chineze.

"Noi trebuie sa informam consumatorii. Ei trebuie sa ia cunostinta despre cat de daunatoare sunt instinctele protectioniste venite din partea de sud a Europei", a spus Soren Henriksen, seful Federatiei Comertului si Serviciilor din Danemarca. Limitele reinnoite impuse de Uniunea Europeana textilelor si cercetarea asupra preturilor scazute de dumping pentru incaltamintea chinezeasca multumesc drepturilor altor sectoare. Oficialii sectoarelor industriale, cu exceptia producatorilor de mobila si ceramica, vor cere la Bruxelles marirea taxelor vamale pentru a determina o schimbare a preturilor scazute la produsele din Asia. "Comertul cu produsele din China creste tot mai mult, avand un impact puternic in industria europeana. Cumparatorii cumpara de la mobilier si ceramica la produse de incaltaminte", a spus Peter Power, purtator de cuvant al lui Peter Mandelson.

Recent, disputele comerciale au demonstrat incercarea lui Mandelson de a incuraja producatorii traditionali sa actioneze in sectoare mai competitive si ideea cum ca barierele comerciale pot afecta retailerii europeni.

De asemenea, retailerii sunt de parere ca aceste miscari impotriva produselor din Asia nu fac altceva decat sa scada profiturile acestora si sa mareasca preturile bunurilor cumparate de consumatori. Gigantul suedez in domeniul mobilei, Ikea, a afirmat ca 30% din produsele sale sunt luate din Asia si ca jumatate din aceasta cota, din China.

Cu toate ca Mandelson trebuie sa ia in considerare temerile producatorilor europeni, in aceasta lupta impotriva peturilor scazute la incaltamintea importata din China si Vietnam, el nu va impune taxe pantofilor sport si celor pentru copii.Taxele vamale sunt de 20%, mult mai putin decat cele traditionale antidumping care pot ajunge si la 100%.

Comisarul european pentru comert a amanat decizia de a impune taxe pentru pungile din plastic chinezesti. El asigura suportul tarilor cu productie intensiva, ca Italia, prin legea privind marca produsului, prin care producatorii spera sa atraga loialitatea consumatorilor pentru produsele europene.

Confederatia Producatorilor de Mobila din Europa a declarat ca nu va cere impunerea taxelor antidumping producatorilor chinezi.

Cu toate acestea, sunt organizatii care pot fi in favoarea acestei masuri.



Consumatori vs comercianti

Producatorii europeni cer protectie impotriva importurilor ieftine din Asia

* Incaltamintea din piele din China si Vietnam: Comisia Europeana va vota pentru impunerea taxelor vamale pe 16 martie

* Mobila: Producatorii europeni de mobila cer investigarea preturilor de dumping

* Produsele de bucatarie si baie din ceramica: Producatorii europeni pretind ca pretul produselor din China este mai mic decat cel initial

* Pungile din plastic: Uniunea Europeana a amanat impunerea taxelor pentru pungile produse in Asia

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO