• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Business Internaţional

Retrospectiva anului 2018: Anul care a trecut în 12 evenimente de business

Retrospectiva anului 2018: Anul care a trecut în 12 evenimente de business

Autor: Departamentul Economic

25.12.2018, 17:14 522

Pentru lumea afacerilor anul 2018 a fost agitat, imprevizibil, cu veşti bune şi veşti rele, cu schimbări de fiscalitate, fuziuni, achiţiii, plecări din companii şi numiri de noi şefi. 

Remarcabil este că 2018 este anul în care România a dat lumii tehnologiei doi unicorni, companii cu o valoare de piaţă de peste un miliard de dolari.

Vă prezentăm 12 evenimente de business care au marcat anul care se încheie:

Ianuarie

Mariana Gheorghe pleacă de la conducerea OMV Petrom. După 12 ani de mandat la conducerea OMV Petrom, Mariana Gheorghe renunţă la mandatul de CEO al companiei petroliere, conducerea urmând a fi preluată de Christina Verchere, care a lucrat în ultimii ani ca preşedinte regional al British Petroleum.

Februarie

Unilever preia integral producătorul sucevean de îngheţată Betty Ice, de la antreprenorul Vasile Armenean. Tranzacţia este estimată la 100 de milioane de euro.

Martie

UiPath devine primul unicorn românesc. Între timp UiPath este evaluată la peste 2 miliarde de dolari. Compania se ocupă cu automatizarea proceselor repetitive, pentru companii mari.

Aprilie

Vodafone România achiziţionează UPC România, operator care deserveşte 40% din numărul total al clienţilor locali, în urma unei tranzacţii internaţionale cu Liberty Global.

Mai

Un arhitect de 33 de ani, a deschis primul loc din Bucureşti unde oricine poate sparge un televizor sau alte obiecte, cu o rangă, un baros ori o bâtă de baseball. El vrea să câştige 100.000 de euro din furia bucureştenilor.

Iunie

Producătorul olandez de lacuri şi vopsele Akzo Nobel, prezent cu activităţi de distribuţie pe piaţa din România, a cumpărat producătorul Fabryo Corporation de la fondul de investiţii suedez Oresa Ventures, printr-o tranzacţie de peste 50 de milioane de euro.

Iulie

Compania de curierat Fan Courier anunţă că va deschide un birou la Budapesta, unde va asigura servicii de curierat, după ce şi-a început extinderea în străinătate cu un birou în Bulgaria.

August

Banca Transilvana ajunge cel mai mare grup bancar din România, depăşind BCR.

Septembrie

România ajunge pe locul 5 în topul ţărilor europene în ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor contactless în totalul achiziţiilor de la comercianţi, aceasta devenind cea mai răspândită formă de plată electronică pe plan local.

Octombrie

Fabrica IRUM din Reghin lansează primul tractor 100% românesc, la mai bine de un deceniu după ce producţia locală a fost oprită.

Noiembrie

Ziarul Financiar aniversează 20 de ani.

Decembrie

eMAG, magazinul online lansat în urmă cu 17 ani de un grup de antreprenori locali atinge o evaluare de 1 miliard de dolari, intrând în rândul unicornilor din e-commerce.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048