Criza grecească a ajutat Franţa să revină suprinzător pe scena politică europeană şi să ia poziţii pe un front opus Germaniei. Franţa şi Germania sunt cele mai mari economii din zona euro.
Preşedintele francez François Hollande s-a prezentat drept un potenţial reconciliator între Atena şi creditorii săi. De asemenea, oficialii săi par să fi contribuit la redactarea propunerilor de reforme pe care premierul grec Alexis Tsipras le-a trimis creditorilor joi seară, scrie într-un comentariu publicat în Financial Times Daniela Schwarzer, directorul Programului European al German Marshall Fund.
Astfel de acţiuni atrag atenţia. Până acum, Parisul a urmat în linii mari, deşi cu inima îndoită, politica Berlinului în ceea ce priveşte zona euro, aceea de a oferi susţinere financiară făcând în acelaşi timp presiuni puternice pentru adoptarea de reforme privind guvernanţa zonei euro în concordanţă cu gândirea economică germană.
Acum, opunându-se poziţiei Berlinului cu privire la modalităţile de soluţionare a crizei greceşti, Parisul scoate la lumină o adâncă diferenţă de opinie în zona euro cu privire la însăşi natura uniunii monetare.
Dezacordul dintre principalele două puteri europene continentale, Franţa şi Germania, nu este ceva nou. Există în continuare tensiuni legate de viziunile opuse ale celor două ţări privitoare la moneda euro şi interacţiunea dintre politică şi economie.
Francezii se tem că pe lângă consecinţele geopolitice ale ieşirii Greciei din zona euro există şi puternica probabilitate ca zona euro să devină mai „germană“. Din perspectiva Franţei, susţinerea Greciei ar putea fi ultima sa şansă de a preîntâmpina acest lucru.
După un posibil Grexit, cancelarul german ar câştiga noi aliaţi, iar Germania ar fi dispusă să acorde mai multă autoritate instituţiilor supranaţionale care ar avea un cuvânt de spus cu privire la bugetele naţionale sau să elimine autonomia când regulile sunt încălcate.
Acest model nu ar fi pe placul francezilor. În plus, în timp ce modelul german caută depolitizarea procesului de elaborare a strategiilor, abordarea franceză are politica în centru.
Indiferent de modul în care se va sfârşi criza Greciei, există riscul ca acordul fragil dintre Franţa şi Germania cu privire la euro să devină şi mai fragil. Dacă Parisul şi Berlinul nu vor ajunge la un compromis solid cu privire la guvernanţa viitoare a zonei euro care să fie acceptat atât de parlamentele naţionale, cât şi de electorate, există un risc ridicat de apariţie a unor consecinţe negative de ordin politic.
Încă o dată, se pare că găsirea unei căi de mijloc între poziţiile Germaniei şi Franţei este vitală pentru a scoate Europa din criza grecească.
