Business Internaţional

Reversul sfidărilor lui Putin: Rusia nu mai are bani şi cere de la fondurile de pensii

Reversul sfidărilor lui Putin: Rusia nu mai are bani şi cere de la fondurile de pensii

Autor: Marius Oncu

28.03.2014, 17:07 3325

Ministerul de Finanţe oferă instrumente financiare în valoare de 100 de miliarde de ruble (2,8 miliarde de dolari). Randamentul titlurilor, cu scadenţă în martie 2015, este de 7,73%, iar al celor care ajung la plată în februarie de 8,25%. Randamentul obligaţiunilor guvernamentale în ruble cu scadenţă în ianuarie 2016 a crescut cu aproape două puncte procentuale de la începutul anului şi se situează la 8,25%.

Suma mare pe care vrea să o împrumute statul ar putea semnala că Rusia nu se aşteaptă ca încrederea investitorilor să revină la normal în perioada următoare, potrivit BCS Financial Group şi GHP Group. Costurile de împrumut ale Rusiei au atins un nivel record după ce anexarea regiunii ucrainene Crimeea a condus la cea mai puternică înrăutăţire a relaţiilor Rusiei cu occidentul de la încheierea Războiului Rece.

"Ministerul de Finanţe nu vrea să-i sperie şi pe ultimii cumpărători rămaşi. Se gândeşte: «Sunt gata să împrumut, dar nu de pe piaţa financiară». Nu poate conta pe străini, iar investitorii locali nu vor scoate banii fără o dobândă substanţial mai mare", a declarat Fedor Bizikov, manager de fonduri la GHP Group, din Moscova.

Ministerul de Finanţe nu a răspuns cererilor Bloomberg pentru comentarii.

Rusia a anulat şapte licitaţii de obligaţiuni în acest an, invocând condiţiile nefavorabile din piaţa financiară. Investitorii au vândut active emergente în ianuarie, ca urmare a reducerii unui program al Rezervei Federale a SUA de introducere de lichidităţi în piaţa financiară.

Exodul de pe piaţa din Rusia a continuat odată cu implicarea puternică a Moscovei în criza din Ucraina. Agenţiile de evaluare financiară Standard & Poor’s şi Fitch au înrăutăţit perspectiva ratingului Rusiei de la stabilă la negativă în martie.

Guvernul ar putea renunţa la planurile pentru o emisiune de eurobonduri în valoare de 7 miliarde de dolari şi ar putea reduce programul de împrumut pe piaţa internă, de 825 miliarde de ruble, a declarat, săptămâna trecută, ministrul de Finanţe, Anton Siluanov. De la începutul anului, guvernul de la Mosova a împrumutat 37 de miliarde de ruble.

"Nu vor să pună presiune pe piaţa internă şi să crească costurile de finanţare pentru întreaga economie", a spus Dmitri Dudkin, analist la UralSib Capital, din Moscova. Titlurile în valoare de 100 de miliarde de ruble pe care statul le vinde fondurilor de pensii şi băncilor nu pot fi revândute şi asigură necesarul de refinanţare pentru restul anului, a spus el.

Rusia trebuie să achite în acest an datorii de 324 miliarde de ruble. Pentru plata acestora dispune inclusiv de o sumă de 174 miliarde de ruble care ar fi trebuit transferată fondului suveran al ţării.

AFACERI DE LA ZERO