Business Internaţional

Revolta "indignaţilor", în prima zi: violenţe majore la Roma şi New York. Şeful Wikileaks a condus protestul de la Londra - VIDEO

Prima zi mondială a "indignaţilor", marcată de violenţe. Şeful Wikileaks a condus protestul de la Londra - VIDEO

Autor: Mediafax

16.10.2011, 12:47 681

Din Europa până în Statele Unite, trecând prin Chile, prima zi mondială a "indignaţilor" a reunit sâmbătă zeci de mii de persoane şi a fost marcată de violenţe la Roma şi zeci de arestări la New York.

Sub sloganurile "Popoarelor din lume, ridicaţi-vă" sau "Ieşi în stradă, creează o nouă lume", "indignaţii" au făcut apel la manifestaţii în 951 de oraşe din 82 de ţări, potrivit site-ului 15october.net, care protestează faţă de precaritatea legată de criză şi puterea finanţelor.

Sâmbătă seara, în faţa celebrei Times Square din New York, poliţia americană a arestat 71 de persoane, în urma unei manifestaţii împotriva Wall Street la care au participat mii de persoane, potrivit unui bilanţ al poliţiei. Manifestanţii au fost imediat îmbarcaţi în furgonete ale poliţiei.

Anterior, poliţia călare a respins manifestanţii care încercau să intre în piaţă. O persoană a fost rănită în momentul în care a căzut pe jos, după ce mulţimea a început să alerge.

La Washington, mii de "indignaţi" au făcut cauză comună pentru a manifesta împotriva "rapacităţii" finanţelor, pentru "locuri de muncă şi justiţie".

Circa 300 de manifestanţi s-au adunat în faţa Casei Albe şi a Departamentului Trezoreriei împotriva "mafiei financiare", după care s-au alăturat altui miting, la care participau câteva mii de persoane, la apelul a 20 de organizaţii.

Peste 10.000 de canadieni au manifestat de asemenea, cu pancarte sau chitare în mână, dintre care 5.000 la Toronto, în cartierul financiar.

În Europa, violenţe spectaculoase au izbucnit la Roma, soldate cu 70 de răniţi, dintre care trei grav, cu ocazia mitingului care a reunit zeci de mii de persoane, cu pancarte care proclamau "O singură soluţie, revoluţie!", "Nu suntem bunuri în mâinile bancherilor".


Persoane scăpate de sub control au invadat un hotel de lux, au spart vitrinele a două bănci şi au incendiat o anexă a Ministerului Apărării. Mai multe maşini au fost incendiate.

Către seară, piaţa istorică a basilicii San Giovanni in Laterano se transformase în câmp de luptă. Poliţia a luat cu asalt sute de tineri care lansau fumigene, cocteiluri molotov şi sticle împotriva forţelor de ordine, în timp ce manifestanţii paşnici părăseau piaţa cu mâinile ridicate, pentru a nu fi confundaţi cu persoanele violente.

La Atena, epicentrul crizei financiare europene, mii de manifestanţi s-au adunat seara în faţa Parlamentului.

În Portugalia, o altă ţară dur afectată de criză, 50.000 de persoane de toate vârstele au defilat la Lisabona, strigând "afară FMI".

La Madrid, leagănul mişcării create la 15 mai, zeci de mii de persoane au mers spre Puerta del Sol, piaţa emblematică pe care "indignaţii" au ocupat-o timp de o lună în primăvară.

La Londra, unde au avut loc confruntări minore cu poliţia, 800 de "indignaţi" s-au adunat în cartierul financiar City şi au primit sprijinul neaşteptat al fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care locuieşte în apropiere de capitala britanică, de când a fost eliberat condiţionat, în aşteptarea unei eventuale extrădări în Suedia unde este acuzat de viol.

"Indignaţii" au beneficiat şi de înţelegerea guvernatorului Băncii Italiei, Mario Draghi, care urmează să preia luna viitoare conducerea Băncii Centrale Europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO