• Leu / EUR4.7789
  • Leu / GBP5.7446
  • Leu / USD4.4241
Business Internaţional

Un nou risc pentru economia mondială: încetinirea sincronizată a sectorului rezidenţial. Teoretic, reducerile de dobânzi ar trebui să impulsioneze cererea de locuinţe prin ieftinirea creditelor ipotecare. La nivel mondial, însă, dobânzile sunt apropiate de minime record

Un nou risc pentru economia mondială: încetinirea sincronizată a sectorului rezidenţial. Teoretic, reducerile de dobânzi ar trebui să impulsioneze cererea de locuinţe prin ieftinirea creditelor ipotecare. La nivel mondial, însă, dobânzile sunt apropiate de minime record

Autor: Catalina Apostoiu

28.01.2020, 22:09 1403

Pieţele rezidenţiale din întreaga lume, din Marea Britanie până în China şi Australia, îşi pierd din suflu, întunecând perspectivele economiei mondiale care anul trecut a înregistrat cea mai lentă rată de creştere de la criza financiară, scrie The Wall Street Journal.

La nivelul a 23 de ţări, un indice al preţurilor locuinţelor ajustate la inflaţie calculat de Fed Dallas a avansat cu 1,8% în trimestrul trei al anului trecut faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, faţă de un vârf recent de 4,3%, din 2016. În 18 mari economii investiţiile rezidenţiale au scăzut anual timp de patru trimestre consecutive, cea mai lungă perioadă de declin de la criza financiară, relevă o analiză Oxford Economics.

Un factor cheie este încetinirea economiei mondiale din ultimii doi ani care a limitat cererea de locuinţe şi creşterea preţurilor acestora. Nesiguranţa ridicată, legată de războiul comercial dintre SUA şi China, Brexit şi protestele din Hong Kong, continuă să pună presiune pe optimismul potenţialilor cumpărători de locuinţe. „Contează pentru că piaţa rezidenţială este o piaţă importantă, cu un potenţial impact considerabil asupra cheltuielilor consumatorilor“, arată Adam Slater, economist la Oxford Economics.

Încetinirea nu dă semne că s-ar transforma într-o criză. Acest lucru depinde în mare măsură de creşterea economiei mondiale şi de nesiguranţă.

Deşi locuinţele nu sunt tranzacţionabile, preţurile acestora la nivel mondial au devenit din ce în ce mai sincronizate. Aceasta reflectă o varietate de factori, potrivit FMI, printre care tendinţa din ce în ce mai puternică ca creşterea economică şi dobânzile să se mişte în paralel la nivel de ţări.

Oxford Economics estimează că încetinirea sectorului rezidenţial a redus creşterea din economiile avansate cu 0,3% în perioada 2017-2019. Locuinţele sunt parte ale avuţiei totale a consumatorilor, însemnând că încetinirea acestei pieţe ar putea afecta creşterea economiei mondiale în cazul în care consumatorii îşi reduc cheltuielile. Acest lucru pare să se fi întâmplat deja în ţări ca Suedia şi Canada.

Încetinirea actuală pare diferită de ceea ce s-a întâmplat înaintea crizei din 2008, potrivit Oxford Economics. Dacă încetinirea s-ar accentua însă, acest lucru ar pune la încercare băncile centrale, multe dintre care au redus dobânzile pentru a-şi proteja economiile.

Teoretic, reducerile de dobânzi ar trebui să impulsioneze cererea de locuinţe prin ieftinirea creditelor ipotecare. La nivel mondial, însă, dobânzile sunt apropiate de minime record. Enrique Martinez-Garcia, economist la Fed Dallas, spune că există un punct în care reducerea pe termen lung a dobânzilor nu mai poate susţine eficient investiţiile rezidenţiale şi că este posibil să ne apropiem de acel punct.

Iar dobânzile mici ar putea fi mai puţin eficiente având în vedere constrângeri pe termen lung ca încetinirea anticipată a economiei mondiale, reglementările şi scăderea ratelor fertilităţii. Aceşti factori sunt comuni mai multor ţări, un alt motiv pentru care piaţa rezidenţială este acum sincronizată la nivel mondial.

CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7789
Diferență: -0,023
Ieri: 4.7800
Azi: 4.4241
Diferență: 0,2493
Ieri: 4.4131
Azi: 5.7446
Diferență: -0,113
Ieri: 5.7511
Azi: 4.4982
Diferență: -0,0089
Ieri: 4.4986