Business Internaţional

Riscul unor noi epidemii este real: Există 25 de milioane copii nevaccinaţi împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei. Impactul va fi măsurat în vieţi

Riscul unor noi epidemii este real: Există 25 de...

Autor: Andreea Tobias

15.07.2022, 11:13 48

Aproximativ 25 de milioane de copii nu au primit una sau mai multe doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei în 2021. Acest lucru a dus la epidemii care puteau fi prevenite. Impactul va fi măsurat în vieţi.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi al UNICEF, proporţia de copii care primesc toate cele trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei a scăzut de la 86% în 2019 la doar 81% în 2021.

Este un indicator cheie al acoperirii vaccinale la nivel mondial, iar scăderea din 2020 şi 2021 vine după un deceniu de îmbunătăţiri.

"Este un semnal de alarmă pentru sănătatea copiilor. Asistăm la cel mai accentuat declin continuu al imunizării copiilor din ultima generaţie", a declarat Catherine Russell, director executiv al Unicef: „Impactul va fi măsurat în vieţi”.

Aproximativ 25 de milioane de copii nu au primit una sau mai multe doze de vaccin împotriva poliomielitei, anul trecut. Cu 2 milioane de copii nevaccinaţi în plus a crescut bilanţul anului 2020, iar cel al anului 2019 cu 6 milioane.

Dintre cele 25 de milioane, 18 milioane nu au primit nicio doză, majoritatea fiind din ţările cu venituri medii şi mici, inclusiv India, Nigeria, Indonezia, Etiopia şi Filipine.

Motivele acestei scăderi sunt multiple: conflicte, creşterea dezinformării şi probleme de aprovizionare sau de continuitate a asistenţei medicale legate de pandemia Covid-19.

Această acoperire scăzută a vaccinării a dus la apariţia unor epidemii de rujeolă şi poliomielită care puteau fi prevenite în ultimele 12 luni, se arată în raport.

Această veste proastă vine într-un moment în care ratele de malnutriţie sunt, de asemenea, în creştere. Un copil subnutrit are deja un sistem imunitar mai slab şi, prin urmare, este mai probabil să dezvolte forme grave ale acestor boli care pot fi prevenite.

"Trebuie să recuperăm decalajul în ceea ce priveşte imunizarea milioanelor (de copii) care lipsesc, altfel vom asista în mod inevitabil la mai multe epidemii, la mai mulţi copii bolnavi şi la o mare presiune asupra sistemelor de sănătate deja întinse", a declarat Catherine Russell, potrivit Le Figaro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO