Business Internaţional

Rusia opreşte livrările de gaze către Ucraina, posibil şi cele de cărbune

Rusia opreşte livrările de gaze către Ucraina, posibil...

Autor: Anca Dumitrescu

24.11.2015, 13:09 666

"Astăzi sau mâine vom opri livrările de gaze pentru că nu au plătit în avans", a spus Novak la postul de radio Vesti FM, adăugând că oricum Ucraina foloseşte o cantitate mică de gaze ruseşti.

Novak a vorbit la radio despre criza de energie din Crimeea, provocată de sabotorii care au aruncat în aer piloni de susţinere a cablurilor de alimentare cu electricitate, weekend-ul trecut.

Activiştii pro-ucraineni au împiedicat până acum lucrările de reparaţie a pilonilor şi cablurilor, iar Crimeea depinde de generatoarele de urgenţă pentru asigurarea unei alimentări minime cu electricitate.

Oficialul rus a criticat faptul că autorităţile ucrainene nu fac ce trebuie pentru a permite echipelor de intervenţie să reia alimentarea cu electricitate a Crimeei, din motive politice, el calificând lipsa de reacţie drept o "crimă".

Întrebat cum va reacţiona Rusia, Novak a spus că există diferite opţiuni, politice şi economice.

El a arătat că Rusia livrează cărbune sectorului energetic ucrainean, iar Rusia ar putea să ia decizia să oprească livrările.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO