• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Business Internaţional

Rusia reacţionează la sancţiunile aplicate de Marea Britanie: Administraţia Putin sancţionează peste 150 de membri ai Camerei Lorzilor din Parlamentul britanic

Rusia reacţionează la sancţiunile aplicate de Marea Britanie: Administraţia Putin sancţionează peste 150 de membri ai Camerei Lorzilor din Parlamentul britanic

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

24.05.2022, 17:50 66

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, marţi, interdicţii de intrare pe teritoriul rus pentru 154 de membri ai Camerei Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului Marii Britanii, ca ripostă la sancţiuni aplicate de Guvernul britanic împotriva unor parlamentari ruşi din cauza invaziei în Ucraina.

"Ca reacţie la decizia luată în martie de Guvernul Marii Britanii de a stabili o listă cu sancţiuni vizând aproape toţi membrii Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului Rusiei -n.red.), impunem restricţii pentru 154 de membri ai Camerei Lorzilor", a anunţat marţi Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit cotidianului Le Figaro. Cei 154 de membri ai Camerei Lorzilor vor avea interdicţii de intrare pe teritoriul Rusiei.

Decizia Rusiei intervine în contextul tensiunilor majore cu Marea Britanie şi alte ţări occidentale din cauza intervenţiei militare ruse în Ucraina. Guvernul Boris Johnson condamnă constant activităţile Administraţiei Vladimir Putin şi furnizează armament Ucrainei. În urmă cu câteva săptămâni, Rusia a impus interdicţii de călătorie împotriva unor membri ai Guvernului de la Londra, vizându-l inclusiv pe premierul Boris Johnson.

Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au impus sancţiuni masive Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina.

Sâmbătă, Rusia a anunţat interdicţii de călătorie pentru 963 de cetăţeni americani, vizându-l inclusiv pe preşedintele Joseph Biden şi pe secretarul de Stat Antony Blinken.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702