Business Internaţional

Rusia şi Argentina au încheiat acorduri de 5 miliarde de dolari în domeniul energiei

Rusia şi Argentina au încheiat acorduri de 5 miliarde...

Autor: Anca Dumitrescu

23.04.2015, 20:32 279

Acordurile convenite se referă la dezvoltarea energiei hidroelectrice, nucleare şi bazate pe carburanţi fosili, precum şi la utilizarea monedelor celor două ţări în relaţiile comerciale bilaterale.

Un acord de 2 miliarde de dolari a fost semnat pentru construirea unui baraj hidroelectric în Argentina, banca rusă VEB urmând să furnizeze 1,2 miliarde de dolari din suma necesară, din care 35% pentru plata subcontractorilor argentinieni.

În plus, Rusia va furniza Argentinei acces la tehnologie în domeniul energiei nucleare, acordul urmând să fie finalizat până la sfârşitul acestui an.

Şeful companiei Rosatom a refuzat să estimeze valoarea acordului nuclear, afirmând că un singur reactor costă mai multe miliarde de dolari.

"Rosatom va construi cel de-al şaselea reactor al centralei nucleare Atucha", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin.

Grupul rus Gazprom a semnat un acord pentru explorarea şi dezvoltarea unor zăcăminte de gaze în colaborare cu compania argentiniană de stat YPF. Valoarea acordului s-ar putea ridica la 1 miliard de dolari.

Compania rusă Uralmash va construi la rândul ei o fabrică pentru producţia de echipamente de extracţie a petrolului, proiect care va implica investiţii ruseşti de 1,9 miliarde de dolari.

Putin a mai spus că Rusia şi Argentina vor coopera şi în domeniul tehnicii militare, angajându-se să accelereze construcţia de sisteme de navigaţie prin satelit GLONASS în Argentina. Preşedintele rus a adăugat şi că Rusia sprijină Argentina în disputa referitoare la insulele Malvine (Falkland).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO