• Leu / EUR4.7592
  • Leu / GBP5.5323
  • Leu / USD4.2607
Business Internaţional

Rusia va inaugura în luna iulie centrala nucleară plutitoare Akademik Lomonosov

Rusia va inaugura în luna iulie centrala nucleară plutitoare Akademik Lomonosov

Autor: Teodora Marinescu

29 iun 2019 248

Platforma de 144 de metri lungime, pictată în culorile steagului Rusiei şi care a fost construită în aproape două decenii, urmează să ajungă în oraşul-port Pevek, aflat la aproximativ 6.437 de kilometri de Moscova.

Aceasta va furniza electricitate construcţiilor şi companiilor care extrag hidrocarburi şi pietre preţioase din regiunea Ciukotka, ceea ce a provocat îngrijorări politice în Statele Unite, care se tem că centrala va servi ambiţiilor preşedintelui Vladimir Putin.

Admiral Lomonsov va fi cea mai nordică centrală nucleară operaţională din lume şi reprezintă un element esenţial de dezvoltare a economiei regionale. Aproximativ două milioane de ruşi locuiesc în apropierea coastei arctice, în mai multe localităţi şi oraşe, inclusiv în Pevek.

Conceptul unui reactor nuclear staţionat în Oceanul Arctic a atras critici din partea ecologiştilor. Greenpeace numeşte platforma "Cernobîl pe gheaţă" sau "Cernobîl plutitor".

Rosatom, compania de stat responsabilă de proiectele nucleare din Rusia, este împotriva unor astfel de descrieri, susţinând că aceste critici sunt nefondate.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7592
Diferență: 0,0883
Ieri: 4.7556
Azi: 4.2607
Diferență: -0,2622
Ieri: 4.2732
Azi: 5.5323
Diferență: 0,0814
Ieri: 5.5125
Azi: 4.3260
Diferență: 0,6
Ieri: 4.3243