• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Business Internaţional

Rusia va mari taxa vamala la exporturile de gaze

25.08.2003, 00:00 39



Guvernul Rusiei a anuntat ca va mari nivelul taxei la exporturile de gaze de sase ori la inceputul anului 2004, initiativa despre care analistii au apreciat ca va priva gigantul Gazprom de pana la 1,5 miliarde de dolari din veniturile anuale.



Premierul Mihail Kasianov a semnat o hotarare prin care taxa vamala la exporturile de gaze va fi majorata la 30%, de la nivelul actual de 5%, a aratat guvernul intr-un comunicat.



Monopolul rus Gazprom, cel mai mare producator de gaze mondial, acopera un sfert din necesitatile Europei in domeniul consumului de gaze, livrand pe continent peste 130 miliarde de metri cubi pe an. Pretul mediu de export fluctueaza intre 80 dolari si 140 dolari la mia de metri cubi. In 2003, exporturile de gaze ar putea aduce Rusiei venituri superioare valorii de 14 miliarde de dolari.



Analistii au spus ca masura era de asteptat, intrucat guvernul se gandea sa majoreze impozitele aplicate Gazprom incepand din 2004, pentru a compensa o scadere de 800-900 milioane de dolari a facturii fiscale a grupului in 2002 si 2003, cand Gazprom a utilizat deprecierea accelerata a gazoductelor sale pentru a reduce sarcina fiscala.



Valoarea finala a taxei vamale nu a fost cunoscuta pana in ultimul moment, intrucat Gazprom a solicitat un nivel de 20%, sustinand ca are nevoie de mai multe fonduri pentru a investi in exploatarile sale siberiene si a putea mentine productia de gaze.



In comunicatul publicat de guvern nu s-a precizat daca taxa va fi impusa numai gazelor produse de Gazprom pe teritoriul rusesc sau si gazelor importate din Asia Centrala pentru reexportarea lor in Europa.



Societatea Troika Dialog a apreciat ca Gazprom va trebui sa plateasca o suma suplimentara de 1,49 miliarde de dolari sub forma de taxe in 2004, in timp ce firma Aton a plasat costul masurii la circa un miliard de dolari pe an.



Compania de brokeraj UFG a indicat ca taxa de 30% va avea un impact negativ minor asupra prognozei sale financiare referitoare la rezultatele Gazprom din 2004.



Totodata, compania a apreciat ca masura in sine este pozitiva pentru sectorul gazelor, deoarece confirma angajamentul guvernului fata de reforma intregului sistem de taxare a sectorului, sporindu-i transparenta.



Taxa va intra in vigoare intr-un moment in care Gazprom inca va mai profita de preturile internationale ridicate la exporturile de gaze, aliniate la preturile mondiale pentru petrol si produse rafinate cu o intarziere de sase-noua luni.



Gazprom a surprins in aceasta saptamana pietele financiare, afirmand ca profitul sau net a crescut de sapte ori in primul semestru al anului 2003, la 3,6 miliarde de dolari, datorita preturilor ridicate, cresterii volumului livrarilor si diminuarii taxelor.



In perioada ianuarie-iulie 2003, Rusia a exportat 81,3 miliarde de metri cubi de gaze in Europa, cu 7,3% mai mult decat in primele sapte luni din 2002, conform Gazexport, divizia de comert exterior a Gazprom.



Livrarile ruse destinate unui numar de noua state vest-europene, au crescut cu 5,9%, la 54,6 miliarde de metri cubi, iar cele indreptate spre unsprezece tari est-europene s-au marit la 26,7 miliarde de metri cubi, de la 24,2 miliarde de metri cubi in perioada ianuarie-iulie 2002. Polonia, Romania si Ungaria au absorbit cea mai mare parte din surplusul de 2,5 miliarde de metri cubi de gaze.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375