Business Internaţional

Să ne pregătim pentru ani de stagnare economică? Şefa FMI vorbeşte despre "un deceniu pierdut"

 Christine Lagarde: Economia mondială riscă să intre într-o spirală de incertitudine şi instabilitate financiară

Autor: Mediafax, Alexandru Stefan Matei

09.11.2011, 09:19 1089

Şefa Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde a avertizat că economia mondială riscă "un deceniu pierdut" de stagnare sau creştere economică redusă, iar Asia ar trebui să se pregătească pentru a putea face faţă încetinirii economice, scrie Yahoo! News.

Fără măsuri concrete şi acţiuni coordonate, lumea s-ar putea confrunta cu o instabilitate financiară în creştere şi o posibilă prăbuşire a cererii, a spus Lagarde la Beijing.
"Într-un final, putem ajunge la ceea ce unii analişti numesc un deceniu pierdut", crede Lagarde.

Problemele cu care se confruntă Europa, unde liderii politici nu reuşesc să pună capăt crizei care mătură continentul de doi ani de zile, încep să erodeze întreaga economie mondială, Fondul Monetar Internaţional reducându-şi estimările privind creşterea economiei mondiale, oficialii instituţiei vorbind tot mai des de riscul unei intrări în recesiune.

" Dacă nu acţionăm împreună, economia mondială riscă să intre într-o spirală de incertitudine şi instabilitate financiară ", a avertizat Lagarde, referindu-se la criza datoriilor şi la ameninţările de recesiune, în cadrul unui discurs rostit la începutul unei vizite de două zile în China.

"Economia mondială a intrat într-o fază periculoasă şi nesigură ", a subliniat directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), adăugând că "Asia nu este la adăpost".

"China are nevoie de o monedă mai puternică", a afirmat Lagarde, în timp ce principalii parteneri comerciali ai Chinei se plâng de o rată de shimb slabă a yuanului, responsabilă, în opinia lor, de enorme excedente comerciale acumulate de Beijing.

Christine Lagarde a ajuns la Beijing pentru prima sa vizită în China în calitate de director general al FMI. Ea urmează să analizeze împreună cu oficialii chinezi consecinţele crizei datoriilor în Europa şi condiţiile în care a doua economie mondială ar putea fi convinsă să cumpere mai multe obligaţiuni suverane pe Vechiul Continent.

Ea a mers anterior la Moscova pentru a discuta cu liderii ruşi consecinţele crizei europene pentru ţara lor.

După un sejur la Beijing, miercuri şi joi, directoarea FMI va merge în Japonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO