Business Internaţional

Sacul cu bani al Siberiei, următoarea ţintă de preluare a lui Putin

Sacul cu bani al Siberiei, următoarea ţintă de preluare a lui Putin

AFP/Mediafax Foto

Autor: CătăIina Apostoiu

13.05.2015, 00:03 21189

În Rusia, chiar şi companiile private sunt la dispoziţia preşedintelui, mai ales dacă sunt din sectorul energiei, iar Putin îşi foloseşte oamenii pentru a pune mâna pe lichidităţile unora dintre cei mai importanţi producători de petrol din ţară.

Acum un deceniu, aliaţii lui Vladimir Putin l-au băgat pe Mihail Hodorkovski la închisoare şi i-au preluat compania, Yukos. La fel s-a întâmplat şi în cazul miliardarului Vladimir Evtushenkov, care a fost obligat să predea Bashneft, unul dintre cei mai mari producători de petrol din Rusia. Acum, oamenii preşedintelui rus râvnesc la cea mai mare dintre comorile sectorului corporate: producătorul de ţiţei Surgutneftegas.

Producătorul siberian de ţiţei condus timp de trei decenii de oligarhul Vladimir Bogdanov a acumulat lichidităţi de aproximativ 34 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

După ce sancţiunile impuse de Occident din cauza implicării în conflictul din Ucraina au izolat Rusia de sistemul financiar global, Putin ar vrea să utilizeze o parte din banii Surgut, spun trei bancheri apropriaţi Kremlinului care au dorit să rămână anonimi.

Preşedintele rus a semnalat o schimbare de atitudine faţă de Surgut în martie, spunând că Bogdanov are “planuri majore de investiţii”.

Una dintre opţiunile luate în calcul l-ar favoriza pe unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Putin, CEO-ul OAO Rosneft, Igor Sechin. În acest scenariu, Surgut ar achiziţiona pachetul de 19,5% din acţiunile Rosneft deţinute de stat şi pe care guvernul rus vrea  să-l scoată la licitaţie. În acest mod, Sechin ar putea să-şi refinanţeze datoriile în valoare de 23,5 miliarde de dolari ajunse la maturitate.

O astfel de tranzacţie ar revitalize atât Rosneft, cât şi întreaga industrie petrolieră, sector care generează cea mai mare parte a veniturilor guvernului. Tranzacţia ar reduce şi presiunea asupra guvernului rus, care caută soluţii de finanţare pentru a ajuta companiile să treacă peste prima recesiune a ţării din ultimii şase ani.

Bogdanov consideră că tot ce face Putin este spre binele Rusiei şi spune că va folosi resursele financiare ale Surgut, pe care o numeşte “compania poporului”, în orice fel dorit de preşedinte, potrivit lui Alexander Riazanov, fost director al OAO Gazprom.

Cea mai mare parte a banilor lui Bogdanov se află în depozite pe termen lung deschise la cele mai mari trei bănci de stat, OAO Sberbank, VTB Group şi OAO Gazprombank.

Supranumit “Sihastrul siberian” pentru că nu părăseşte oraşul Surgut decât foarte rar, Bogdanov este păstrătorul unuia dintre cele mai bine păzite secrete ale Rusiei corporatiste: cine controlează de fapt Surgut, al patrulea mare producător petrolier al Rusiei.

În 2005, când investitorul de origine americană William Browder, care a fost în trecut cel mai mare deţinător străin de acţiuni ruseşti, a făcut presiuni pentru o transparenţă sporită în cazul unor companii ca Surgut şi Gazprom, autorităţile i-au interzis accesul în Rusia, fiind considerat o “ameninţare la adresa securităţii naţionale”.

Ziarul Financiar vă recomandă şi:

 

RCS & RDS măreşte gratuit viteza abonamentelor la internet

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.9250
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.7278
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.7274
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.0120