Business Internaţional

Salariul minim de 8,5 euro pe oră impus de Germania angajaţilor străini care o tranzitează, în vizorul Parlamentului European

Salariul minim de 8,5 euro pe oră impus de Germania...

Germania are pentru prima dată un salariu minim pe economie, aplicat de la 1 ianuarie, de 8,5 euro brut pe oră.

Noua legislaţie prevede ca salariul minim să fie aplicat şi în cazul transportatorilor străini care tranzitează Germania, însă măsura este deocamdată suspendată pentru clarificarea unor aspecte care ţin de respectarea legislaţiei europene.

Parlamentul European a organizat, miercuri seară, prima dezbatere privind normele de salarizare impuse transportatorilor de către Germania, dezbaterea fiind solicitată de mai mulţi eurodeputaţi, printre care şi români.

Comisarul pentru Transporturi Violeta Bulc a spus că implicaţiile acestor norme impuse de Germania sunt evaluate de Comisia Europeană, fiind suspendate parţial pentru şoferii străini aflaţi în tranzit.

Violeta Bulc a subliniat că orice astfel de măsuri naţionale trebuie să fie conforme cu legislaţia Uniunii Europene, precizând că nu poate da un punct de vedere oficial la întrebările parlamentarilor pe această temă deoarece Comisia Europeană încă evaluează măsurile germane şi impactul acestora.

Potrivit acesteia, Comisia va aborda, de asemenea, problema standardelor sociale şi a condiţiilor de muncă din sectorul transporturilor într-un pachet legislativ rutier, programat pentru 2016.

Tema privind normele impuse de Germania transportatorilor a fost abordată şi de europarlamentari, părerile acestora fiind împărţite.

Unii dintre ei au subliniat nevoia de a preveni dumpingul social şi de a asigura competiţia corectă între transportatori. Astfel, unii deputaţi au sugerat introducerea unui salariu minim la nivelul Uniunii Europene şi au cerut Comisiei să facă propuneri care să protejeze drepturile sociale ale şoferilor şi condiţiile de muncă, inclusiv o ”listă neagră” a companiilor care încalcă regulile.

Alţi europarlamentari au apreciat că impunerea unui salariu minim naţional pentru şoferii aflaţi în tranzit ar obstrucţiona libera circulaţie a bunurilor, ceea ce ar fi contrar Pieţii Unice UE şi principiilor subsidiarităţii, creând costuri şi eforturi administrative suplimentare pentru companiile de transport din alte state membre UE.

Europarlamentarul liberal Norica Nicolai, membru al grupului ALDE, a spus că Germania încalcă prin aceste norme pentru transportatori directivele relevante în materie de salarizare, care lasă statului membru posibilitatea de a reglementa în materie de venituri salariale.

”Grupul ALDE este unul dintre grupurile care au iniţiat o întrebare cu răspuns oral, ce a declanşat această dezbatere. În opinia noastră, poziţia Germaniei încalcă directivele relevante în materie de salarizare, care lasă statului membru posibilitatea de a reglementa în materie de venituri salariale. Această decizie a Germaniei afectează în mod foarte clar drepturile salariale ale cetăţenilor români care lucrează pentru companii româneşti şi nu numai şi care tranzitează Germania. Este practic o fragmentare a salariului unic şi este, în opinia noastră, o încălcare a principiilor care reglementează această materie. Noi vom încerca în continuare să ne batem pentru ca aceste state membre să găsească o formulă unitară care să nu creeze diviziuni de competiţie între satele membre pentru că această măsură afectează în primul rând competitivitatea companiilor româneşti de transport”, a mai spus Norica Nicolai.

La rândul său, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a declarat corespondentului MEDIAFAX că noile norme impuse de Germania creează mari probleme companiilor româneşti de transport, precizând că, din punctul său de vedere, reprezintă o încălcare a regulilor de piaţă unică şi a directivei serviciilor.

”Am reuşit după trei luni de eforturi destul de mari să introducem pe agendă această dezbatere. Din păcate, doar grupul PPE a fost de acord, socialiştii şi liberalii nu au fost de acord iniţial şi am reuşit doar acum să avem această dezbatere. Ceea ce se întâmplă nu este în regulă. A stabili un salariu minim este dreptul fiecărui stat membru. A forţa ca acest salariu să fie plătit pentru cei care nu sunt rezidenţi sau nu sunt detaşaţi în acel stat este, după părerea mea, o încălcare a regulilor de piaţă unică, a directivei serviciilor, deci trebuie neapărat să se elimine această prevedere. Mă întreb de ce nu aplică acelaşi lucru şi pentru stewardesele care tranzitează Germania sau pentru piloţii ori marinarii care stau în port”, a afirmat Marian-Jean Marinescu.

El a adăugat că, din discuţiile pe care le-a purtat cu oficialii Comisiei Europene, instituţia va continua procedura de infringement iniţiată în cazul Germaniei privind noile reguli pentru transportatori.

Dezbaterea din Parlamentul European a fost organizată pe fondul protestelor declanşate de transportatorii din mai multe ţări europene nemulţumiţi de normele impuse de Germania privind salariul minim pentru şoferii care transportă mărfuri.

Câteva zeci de transportatori din România, Ungaria, Polonia şi Cehia au organizat, miercuri, un protest comun la Bruxelles. Deşi transportatorii au vrut să organizeze un protest de amploare, autorităţile şi Poliţia din Bruxelles le-au permis un protest cu doar câteva zeci de persoane din cauză că în oraş este impus codul galben de alertă teroristă. Protestul a avut loc timp de două ore în Place du Luxembourg, zona aflată lângă Parlamentul European.

Secretarul general al Uniunii Naţionale Transporatorilor Rutieri din România, Radu Dinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că transportatorii au declanşat aceste proteste deoarece noile norme impuse de Germania le afectează activitatea şi consideră că este ”un precedent extraordinar de periculos prin care un stat membru al UE impune reglementări altor state membre”.

”Germania a impus o lege a salariului minim cu aplicare, din păcate, şi pentru angajaţii companiilor stabilite pe teritoriul altor ţări decât pe teritoriul Germaniei. Astfel, o companie de transport din România care are un camion cu un şofer în tranzit trebuie să facă dovada timpului petrecut de acest şofer pe teritoriul Germaniei, trebuie să îl raporteze înainte ca acest şofer să meargă în Germania, în caz contrar amenda fiind de 30.000 de euro, deci ne creează costuri administrative, iar lipsa furnizării de dovezi prin care acel şofer a fost plătit conform normelor din Germania se sancţionează cu amendă de până la 500.000 de euro. Considerăm că este un precedent extraordinar de periculos prin care un stat membru al UE impune reglementări altor state membre. De aceea suntem la Bruxelles şi organizăm acest protest pentru că orice se stabileşte pentru satele membre trebuie dezbătut în Parlamentul European”, a spus Dinescu.

Potrivit acestuia, prin noile norme Germania ar viza scoaterea companiilor de transport din Europa de Est de pe piaţa vest-europeană.

”Nu este un câştig uriaş sau semnificativ pentru şoferi. Este vorba doar despre o măsură care duce la creşterea costurilor companiilor de transport. Germania vizează scoaterea companiilor de transport din Europa de Est de pe piaţa vest-europeană”, a mai afirmat Dinescu.

Întrebat care ar fi cel mai grav scenariu pentru transportatorii români dacă se vor aplica noile norme impuse de Germania, Radu Dinescu a răspuns că practic aceste companii ar fi eliminate din Europa de Vest, ar falimenta, iar şoferii şi-ar pierde locurile de muncă.

”Tragedia este că dacă se impun astfel de legi, cresc costurile companiilor de transport din România, vom fi eliminaţi de pe aceste pieţe din Europa de Vest, unde lucrează fantastic de mulţi transportatori români, care sunt foarte competitivi, care furnizează o calitate foarte bună a operaţiunilor de transport şi de aceea sunt şi preferaţi de clienţii din Europa de Vest în faţa companiilor tradiţionale germane şi franceze. Practic aceste companii ar fi eliminate din Europa de Vest, ar falimenta, iar conducătorii auto şi-ar pierde locurile de muncă”, a adăugat Secretarul general al Uniunii Naţionale Transporatorilor Rutieri din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO