Ziua de 24 aprilie ar putea să insemne o "bilă albă" în evoluţia dreptei franceze. Declarând, la Longjumeau, că Frontul Naţional (FN, extrema dreapă) "este compatibil cu Republica", Nicolas Sarkozy a validat operaţiunea de "dediabolizare" întreprinsă Marine Le Pen, şefa extremei drepte.
Consideraţiile de mai sus aparţin cotidianului francez de stânga, Le Monde. Nici că se putea mai bine pentru presa franceză de stânga: într-o demonstraţie elegantă, de altfel, Le Monde încearcă să arate că, de fapt, dreapta franceză sau o parte a ei care a votat cu Sarkozy tinde să se contopească cu extrema dreaptă, care a obţinut 18% in alegerile de duminică.
În presa din Franţa este vizibil partizanatul. Ziarele de dreapta precum Le Figaro dau mai puţină importanţă acestei declaraţii, dar se axează pe o alta a preşedintelui care spune că nu va semna un acord cu Frontul Naţional şi nici nu va avea miniştri ai FN în viitorul guvern, în caz că va câştiga.
Cotidianul economic Les Echos publică însă un sondaj care arată că 64% dintre votanţii lui Sarkozy sunt de acord cu semnarea unui acord cu partidul Marinei Le Pen.
Întrebat în această dimineaţă care a fost rostul declaraţie sale, anume că Frontul Naţional este "compatibil cu Republica", Sarkozy a răspuns: "Nu va exista un acord cu Frontul Naţional, dar (…) refuz să diabolizez alegătorii care au votat pentru candidatul Frontului Naţional. Din momentul în care Republica a autorizat-o pe Marine Le Pen să fie candidat, înseamnă că Frontul este un partid democratic, dacă nu, nu o autoriza."
Este normal ca Sarkozy să nu-i diabolizeze pe votanţii extremei drepte, aceştia i-ar putea aduce un al doilea mandat la 6 mai. Sarkozy încearcă să-şi salveze pielea, dar ce se va întâmpla după asta?
Le Monde crede că, în caz de înfrângere a lui Sarkozy, declaraţiile sale de acum ar putea produce o apropiere între dreapta şi extrema dreaptă. Pentru că, în Franţa, peste două luni, vor avea loc alegeri legislative care se anunţă foarte grele pentru partidul lui Sarkozy, UMP.
Înaintea lui Sarkozy, niciun preşedinte al Franţei nu a mers pe un astfel de teren, niciunul nu a îndrăznit să se adresese atât de direct electoratului de extremă dreaptă, niciunul nu a produs, public, o atât de directă recunoaştere a extremismului ca parte a voinţei electorale a Franţei.
Aşadar, teza lui Sarkozy, comună de altfel, e că, de vreme ce Marine Le Pen a fost autorizată să candideze, Frontul Naţional este "'compatibil" cu Republica, drept urmare cei 6,4 milioane de votanţi ai ei trebuie ascultaţi.
Dar, chiar dacă analiza din Le Monde poate fi suspectată de partizanat, trebuie subliniată observaţia că, prin ceea ce spune, Sarkozy cauţionează, de facto, teza apărătorilor FN, anume că niciun subiect nu poate fi tabu.
Frontul Naţional se singularizează între toate celelalte partide susţinând un proiect axat pe preferinţa naţională, respingerea imigraţiei şi scoaterea Franţei din zona euro.
Pentru Le Monde, operaţiunea de "dediabolizare" a FN a început înainte de campania electorală, atunci când Sarkozy l-a lăsat pe ministrul său de interne Claude Gueant să susţină că "nu toate civilizaţiile au aceeaşi valoare" şi a cauţionat polemica în jurul mâncării hallal, lansată de Marine Le Pen
Apoi, a anunţat intenţia sa de a reduce fluxul de imigranţi la jumătate, dar astfel de anunţuri nu au împiedicat-o pe Marine Le Pen să obţină 18% din voturile francezilor, în primul tur al prezidenţialelor.
Iat-o acum ajunsă cheia turului al doilea al prezidenţialelor. Consecinţa spectaculoasă va fi bulversarea dreptei parlamentare, iar, de acum, toate vanele par deschise.
Nu este pentru prima dată când extrema dreaptă pune presiune enormă pe dreapta francează, ceea ce în face pe Patrick Devedjian, unul dintre foştii apropiaţi ai şefului statului, să afirme: "Extrema dreaptă este puternică când dreapta este slabă."
În 2002, Jean Marie Le Pen (FN) a intrat în turul al doilea al prezidenţialelor, după ce, în alegerile regionale din 1998, câştigase 15% din voturi şi s-a găsit în poziţia de arbitru în mai multe regiuni ale Franţei.
Pentru a contra presiunea FN, Jacques Chirac şi apropiaţii săi au creat în 2002, UMP (Uniunea pentru Majoritatea Prezidenţială) care a regrupat partidele de dreapta. Partidul unic al dreptei l-a propulsat, apoi, pe Sarkozy care nu a înfruntat direct FN, ci i-a recuperat temele.
Cinci ani mai târziu, Sarkozy împinge această strategie la extremă cu riscul de a lăsa în urma sa un partid de dreapta rupt în două.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
