Business Internaţional

Saudiţii pun paie pe foc: Arabia Saudită continuă războiul preţurilor şi anunţă că majorează distribuţia de petrol la 12,3 milioane de barili pe zi

Saudiţii pun paie pe foc: Arabia Saudită continuă...

Autor: Alex Ciutacu

10.03.2020, 12:22 1422

Saudi Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, a anunţat că va majora distribuţia de petrol pentru clienţii din Regat şi de peste hotare, la 12,3 milioane de barili pe zi în aprilie, potrivit declaraţiei CEO-ului companiei, Amin Nasser, citată de Reuters.

Volumul furnizat pe aprilie va fi „cu 300.000 de barili pe zi peste capacitatea maximă de 12 milioane de barili pe zi a companiei”, a anunţat Nasser.

Compania va furniza aceste volume către clienţi începând cu 1 aprilie.

Furnizarea către piaţă poate fi diferită de producţie, în funcţie de modul în care sunt gestionaţi barilii faţă de capacitatea de stocare.

Majorarea fără precedent vine după ce negocierile cartelului OPEC cu un grup de producători condus de Rusia au eşuat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO