Business Internaţional

Scandal imens în Italia: Un angajat al Intesa a spionat conturile bancare ale premierului italian şi a mai multor politicieni

Scandal imens în Italia: Un angajat al Intesa a spionat...

Autor: Valeriu Dănilă

14.10.2024, 18:43 2658

Cea mai mare bancă din Italia, Intesa Sanpaolo, şi-a cerut scuze duminică după ce un incident jenant de securitate a afectat-o pe Georgia Meloni, prim-ministrul Italiei, dar şi alte oficialităţi de rang înalt, scrie Reuters.

Ziarul Domani a scris joi că un angajat al Intensa a fost concediat după ce a accesat în mod neautorizat date mii de clienţi, inclusiv Georgia Meloni.

„Un angajat al băncii noastre a accesat în mod neautorizat date despre unii clienţi, într-o manieră care a încălcat grav legile şi reglementările în vigoare, precum şi procedurile interne”, a transmis Intesa Sanpaolo într-un comunicat.

Meloni a comentat incidentul explicând că aşteaptă ca investigaţia să-şi urmeze cursul pentru a afla ce s-a întâmplat şi dacă angajatul a acţionat singur.

Surse din interiorul băncii au arătat că un fost ofiţer de poliţie, Antonio De Vita, va fi angajat pentru a conduce divizia de cybersecurity.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels