Business Internaţional

Scandal la nivel înalt în Polonia: O revistă poloneză sugerează că şeful băncii centrale a condiţionat ajutarea economiei de înlăturarea unui ministru

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Andra Oprescu

16.06.2014, 00:04 535

O revistă poloneză a pus pe jar guvernul şi banca centrală după ce a publicat o înregistrare din care reiese că guvernatorul Marek Belka şi ministrul de interne Bartlomiej Sienkiewicz au discutat o posibilă intervenţie a băncii, condiţionată de demiterea unui ministru, pentru a revitaliza economia şi împiedica astfel opoziţa să câştige alegerile de anul viitor, scrie presa internaţională.

Autenticitatea înregistrării, postată în format audio şi ca text pe site-ul său de revista Wprost, nu a putut fi verificată, notează Bloomberg. Conform legii poloneze, politicile băncii centrale trebuie să fie independente de guvern.

„Este o situaţie neplăcută şi nu o ignor," a scris premierul Donald Tusk pe Twitter după apariţia înregistrării, care ar fi fost făcută în iulie 2013 la un restaurant din Varşovia.

Materialele îl prezintă pe Sienkiewicz întrebându-l pe Belka dacă banca centrală ar sprijini guvernul în situaţia în care creşterea economică stagnează şi bugetul se deteriorează în timp ce popularitatea partidului aflat în opoziţie creşte.

Ministrul face în termeni vagi referire la măsuri de politică monetară luate în alte ţări din Europa, o aluzie la stimul monetar din partea băncii centrale.

Belka nu specifică ce fel de sprijin ar putea fi acordat, dar descrie acest ajutor ca fiind „non-standard" şi că ar implica o „modificare semnificativă" a statutul băncii centrale.

Guvernatorul mai spune că este dispus să ajute guvernul dacă ministrul de finanţe de atunci, Jacek Rostowski, va fi înlocuit cu un tehnocrat care să fie susţinut complet de banca centrală.

Rostowski a demisionat în noimebrie după ce a fost forţat să mărească ţinta de deficit bugetar pentru 2013 în condiţiile în care încetinirea ritmului de creştere economică a redus veniturile din impozite. Nu este clar dacă plecarea acestuia a avut vreo legătură cu înţelegerea dintre Belka şi Sienkiewicz.

Jaroslaw Gowin, care a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei în guvernul lui Tusk şi acum se află în opoziţie a scris pe Twitter că Belka şi Sienkiewicz ar trebui să fie înlocuiţi din funcţii, referindu-se la materialul publicat de Wprost, dar fără a da motive clare.

În prezent, economia poloneză, cea mai mare din Europa de Est,  şi-a reluat creşterea accelerată. Banca centrală discută dacă este cazul să reînceapă să reducă ratelor de dobândă după ce inflaţia a încetinit la 0,2% în luna mai, acesta fiind totodată şi cea mai mică valoarea atinsă până acum.

Belka a declarat pe 3 iunie că nu exclude relaxarea monetară, dar alţi factori de decizie spun că acest lucru nu este necesar după ce economia a înregistrat în primul trimestru cea mai rapidă creştere din ultimii doi ani.

Guvernatorul băncii centrale este numit de preşedinte şi aprobat de parlament. Acesta poate fi înlocuit doar în cazul incapacităţii de a îşi desfăşuta activitatea, al unei condamnări sau al unei dispoziţii din partea Tribunalului de Stat care să precizeze că cel aflat pe respectiva poziţie nu poate avea o funcţie oficială, scrie agenţia Thomson Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO