Business Internaţional

Scandalul de la BPI pune un bancher pe liber si pe altul in carcera

20.12.2005, 20:51 14

Guvernul italian pregateste adoptarea unei legi care ar permite indepartarea din functie a guvernatorului bancii centrale, Antonio Fazio, si incheierea unuia dintre cele mai grave scandaluri financiare care au afectat Italia in ultimul deceniu, scrie Mediafax.

Proiectul propus de ministrul economiei Giulio Tremonti ar putea atrage dupa sine demisia lui Fazio, cu toate ca nu exista indicii ca acesta ar fi pregatit sa demisioneze. Propunerea implica reforma Bancii Italiei, supusa criticilor dupa ce Fazio a aprobat o oferta de preluare inaintata de prietenul sau Gianpiero Fiorani, fostul sef al Banca Popolare Italiana, aflat in arest acum, pentru banca Antonveneta, impotriva recomandarilor facute de consiliul de conducere al bancii centrale. Antonveneta reprezenta in acelasi timp obiectul unei alte oferte depuse de banca olandeza ABN Amro.

Relatia stransa de prietenie dintre Fazio si Fiorani a alarmat consiliul guvernator al Bancii Centrale Europene. 2003 a fost un an extraordinar pentru Fazio, cel putin din punctul de vedere al cadourilor primite din partea lui Fiorani, cadouri printre care s-au numarat un stilou Cartier, un pulover de casmir, un televizor Sony, doua sticle de sampanie Dom Perignon si doua volume de Thomas Aquinas. Fiorani a oferit cadouri si celorlalti membri ai familiei lui Fazio si oficialilor bancii centrale, arata Financial Times.

Prietenia dintre cei doi bancheri ridica grave semne de intrebare cu privire la integritatea bancherului central.

Procurorii care au dispus arestarea lui Fiorani si a altora investigheaza o presupusa retea criminala ce nu se limiteaza la Italia si BPI. Reteaua de conturi bancare, fonduri de investitii si companii offshore pe care Fiorani este suspectat ca o conducea era una globala, stabila, cu radacini adanci, cu ramificatii in principal in Elvetia, Panama. Procurorii cred ca aceasta retea a fost folosita de Fiorani si ceilalti in scopuri personale, pentru incheierea de tranzactii ilegale, acestia imbogatindu-se cu sute de milioane de euro. Mult mai grava este intrebarea daca Fiorani a incercat sa-i corupa pe politicienii italieni in sensul sustinerii operatiunilor sale.

Dupa ce a incercat luni intregi sa evite un conflict deschis cu Fazio, presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, l-a criticat recent in mod public pe acesta.

Intr-o declaratie dura, Trichet avertizeaza ca faptul ca guvernatorul italian a primit cadourile respective reprezinta o incalcare a codului de conduita al BCE si-i solicita acestuia o explicatie. Conform acestui cod, bancile centrale din zona euro trebuie sa mentina integritatea si reputatia sistemului european de banci centrale si a BCE.

Trichet nu a solicitat in mod clar demisia lui Fazio, insa aceasta ar fi salutata de multe din bancile centrale din zona euro.

BCE are puteri limitate de investigare si actioneaza pe baza principiului colegialitatii. De asemenea, trebuie sa decida pana la ce punct se poate implica in problemele interne ale unei tari, crezand in principiul independentei bancilor centrale.

In acest context, ministrul Tremonti doreste ca proiectul de reforma propus sa fie aprobat rapid de Parlament, in caz contrar fiind posibila amanarea pana dupa alegerile din aprilie.

Potrivit proiectului, mandatul guvernatorului bancii centrale va fi limitat la cinci ani, Parlamentul va numi un nou consiliu de conducere a institutiei, iar Fazio isi va incheia mandatul, dupa o perioada de tranzitie de cateva luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO