• Leu / EUR4.8793
  • Leu / GBP5.7839
  • Leu / USD4.8008
Business Internaţional

Scandalul rusesc de spălare de bani loveşte în plin băncile europene. Acţiunile Raiffeisen au scăzut şi miercuri cu aproape 2%, în timp ce acţiunile ING au scăzut cu până la 5%

Scandalul rusesc de spălare de bani loveşte în plin băncile europene. Acţiunile Raiffeisen au scăzut şi miercuri cu aproape 2%, în timp ce acţiunile ING au scăzut cu până la 5%

Autor: Bogdan Cojocaru

06.03.2019, 20:00 6529

UPDATE: Acţiunile Raiffeisen au continuat să scadă miercuri, cu aproape 2%, pe bursa din Viena, după dezvăluirile legate de scandalul de spălare de bani. Şi acţiunile ING au scăzut cu până la 5% miercuri, la închiderea şedinţei de tranzacţionare fiind pe minus cu 2,2%. 

Un scandal de spălare de bani în care sunt implicate mai multe instituţii financiare vest-europene şi mafia rusească s-a extins, trimiţând acţiunile băncilor europene în picaj, scrie Bloomberg. În fruntea grupului de acţiuni în scădere s-a aflat ieri banca austriacă Raiffeisen Bank International. Cotaţiile s-au dus în jos cu până la 12% după ce Hermitage Fund a arătat că banca a ignorat semnele de avertizare care ar fi ajutat la stoparea spălării de fonduri provenind din activităţi criminale ruseşti.

Au scăzut şi acţiunile băncilor olandeze după publicarea unui articol în care se arată că cele mai mari trei dintre ele au fost folosite de un grup numit „Troika Laundromat“ pentru a transfera bani din Rusia.

Noi dezvăluiri din presa internaţională: ING ar fi implicată în scandalul rusesc de spălare de bani. Sute de milioane de euro ar fi trecut prin filiala din Moscova a băncii olandeze

Dezvăluiri aproape zilnice expun o multitudine de activităţi suspecte în care sunt implicate bănci europene. În statele baltice acum membre ale UE, iar în trecut republici sovietice, au fost lansate anchete, la fel şi în ţările nordice, în SUA şi Marea Britanie. Aceasta înseamnă că va dura luni de zile până când va fi cunoscută amploarea cazului. Însă începe să se contureze rolul avut de băncie nordice care, adesea prin subsidiarele baltice, au devenit ajutoarele infractorilor ruşi care transferau bani în Vest.

Despre Nordea Bank se spune că s-a ocupat de spălarea a 700 de milioane de euro, unele dintre fonduri având legătură cu moartea avocatului rus Sergei Magnitsky. Di­rec­torul de risc al Nordea Julie Galbo a declarat că o mare parte din acuzaţii erau deja publice şi că banca încearcă să le iden­tifice pe cele noi. The Guardian a scris că aproximativ 4,6 mi­liarde de do­lari au fost trimise în Europa şi SUA de la o reţea rusă de 70 de firme offshore cu conturi lituaniene. Ziarul bri­tanic a citat date despre tranzacţii bancare obţinute de Orga­nized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) şi de site-ul web litianian 15min.lt. The Guardian a menţionat că nimic nu sugerează că beneficiarii finali ai banilor cunoşteau sursa acestora.

Au scăzut ieri şi acţiunile ING Groep după ce presa a scris că subsidiara din Moscova a băncii a continuat să lucreze până în 2013 cu un client suspectat de implicare în spălare de bani. ING a acceptat anul trecut să plătească o amendă record într-un caz în care a fost acuzată că a ignorat mecanismele de prevenire a spălării de bani. În Austria, predecesoarea Raiffeisen Bank International a ignorat suspiciuni pentru care ar fi trebuit să alergeze autorităţile. Hermitage Fund îi aparţine lui Bill Browder, un investitor care în ultimul deceniu a construit un caz împotriva băncilor pentru spălare de bani după ce Magnitsky a murit în 2009 în condiţii suspecte într-o închisoare rusească. Magnitsky a fost avocatul Hermitage. În 2006, Browder, un manager de fonduri atras în Rusia în anii 1990 de multitudinea de oportunităţi, a primit interdictţie de a intra în ţară fără explicaţii. Strategia sa de a investi în companii cu management prost, cum ar fi Gazprom, în speranţa că va putea forţa schimbarea şi va creşte preţul acţiunilor, pare să fi iritat prea mulţi oameni puternici. Oficiali corupţi ruşi au folosit ulterior interdicţiei identitatea fondului Hermitage, fără ca investitorul s-o ştie,  pentru o fraudă de 230 de milioane de dolari la bugetul de stat.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8793
Diferență: -0,1146
Ieri: 4.8849
Azi: 4.8008
Diferență: -0,0208
Ieri: 4.8018
Azi: 5.7839
Diferență: -0,4818
Ieri: 5.8119
Azi: 5.0325
Diferență: -0,3525
Ieri: 5.0503