Business Internaţional

Schimbare neaşteptată: Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa şi din lume, vrea să înlocuiască directorul general cu şeful de brand

sursa foto: New York Times

Autor: Alex Ciutacu

10.04.2018, 17:42 605

Volkswagen îl va înlocui pe Matthias Mueller din poziţia de CEO al companiei, cu directorul de brand al companiei, Herbert Diess, într-o mutare surpriză care zguduie managementul companiei, potrivit Bloomberg.

Board-ul companiei va vota schimbarea la sfârşitul săptămânii, potrivit surselor citate de publicaţia americană. Mueller, 64 ani, mai are doi ani de contract, el fiind directorul care a scos producătorul auto din criza generată de scandalul Dieselgate.

Marţi, la ora 18, acţiunile companiei erau în creştere cu 4,4% în urma anunţului.

Diess ocupă poziţia de director de brand de la mijlocul anului 2015, când a venit spre companie de la competitorul BMW, înainte ca scandalul Dieselgate să devină public.

„Potenţiala schimbare a CEO-ului vine ca o surpriză”, a transmis Christian Ludwig, analist în cadrul Bankhays Lampe. „Nu văd un motiv evident care să fi declanşat această schimbare”.

Mueller a avut de-a face cu una dintre cele mai tulburate perioade ale companiei. Acesta a preluat conducerea exact după ce a erupt scandalul emisiilor şi a trebuit să menţină echilibrul şi în acelaşi timp să ia cu asalt industria maşinilor electrice.

Marja de profit a companiei a crescut la 7,4% din vânzări anul trecut, în comparaţie cu 6% în 2015, când a fost lovită de criză. De asemenea, compania a reuşit să rămână cel mai mare producător de maşini.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO