Business Internaţional

Schimbare radicală de situaţie: Rusia susţine că are dovezi că Marea Britanie este implicată direct în atacul chimic din Siria

Schimbare radicală de situaţie: Rusia susţine că are...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

13.04.2018, 18:49 4046

Administraţia Vladimir Putin are dovezi că Marea Britanie este implicată direct în comiterea atacului chimic din Siria, pentru a-l atribui Administraţiei Bashar al-Assad, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Tass.

"Astăzi, Ministerul Apărării a primit noi dovezi despre implicarea directă a Marii Britanii în organizarea acestei provocări în suburbia Ghuta de Est", a declarat Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Potrivit oficialului rus, organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe a fost supusă presiunilor Londrei în perioada 3-6 aprilie pentru lansarea rapidă a acestei provocări.

Atacul chimic produs la periferia Damascului a fost comis de organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe, fiind o înscenare, a acuzat Statul Major al armatei Rusiei. "Pe 7 aprilie, probabil a fost făcută ultima tentativă de înscenare a unui atac cu arme chimice în zona Ghuta de Est. Cunoscutul grup Căştile Albe, care acţionează în cadrul organizaţiilor teroriste, a înscenat şi a filmat un atac cu arme chimice asupra civililor în suburbia Duma", afirmă generalul Viktor Poznihir, adjunct al şefului Statului Major al armatei ruse. "În cursul operaţiunilor umanitare, grupuri militare ilegale din Ghuta de Est au încercat în mod repetat să organizeze provocări prin utilizarea de arme chimice pentru a atribui atacurile forţelor guvernamentale siriene", a precizat generalul rus.

Grupul umanitar insurgent Căştile Albe se numără printre organizaţiile nonguvernamentale care au semnalat presupusul atac chimic, atribuindu-l, alături de Statele Unite, Administraţiei Bashar al-Assad.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO