Business Internaţional

Schimbările climatice: Londra se confruntă cu incendii puternice din cauza caniculei. Autorităţile au sfătuit populaţia oraşului să stea cu ferestrele închise

Schimbările climatice: Londra se confruntă cu incendii...

Autor: Laura Buciu

24.07.2022, 20:13 117

Pompierii din Surrey luptă cu un incendiu deschis, iar echipele din capitala Marii Britanii luptă cu alte trei incendii de mari proporţii. Oamenii din vestul Londrei au fost sfătuiţi să ţină uşile şi ferestrele închise, potrivit Sky News. Incendiile ar fi pornit din cauza vremii caniculare.

În Surrey, pentru stingerea unui incendiu la Hankley Common, lângă Farnham, intervin mai multe maşini de pompieri.

„Există o cantitate mare de fum, aşa că vă rugăm să evitaţi zona, ferestrele şi uşile trebuie închise dacă locuiţi în apropiere, iar animalele de companie trebuie ţinute în casă”, a scris Serviciul de pompieri pe Twitter.

Imaginile postate online arată coloane de fum care se ridică deasupra comitatului, iar oamenii spun că pot vedea fumul de la distanţă.

Serviciul de pompieri a scris ulterior pe Twitter pentru a-i ruga pe cei din apropiere să nu mai sune la 999 pentru a raporta norii de fum, pentru că au primit un număr „incredibil de mare” de apeluri.

Potrivit pompierilor, unele drumuri au fost închise ca urmare a incidentului.

Echipajele de pompieri din Londra se luptă, de asemenea, cu incendii de vegetaţie. Sunt flăcări în Rammey Marsh din Enfield, Cranford Park din Hayes şi Thamesmead. Brigada de pompieri din Londra (LFB) a descris incidentele ca fiind „în legătură cu vremea”.

În Enfield, în apropiere de pădurea Epping Forest, LFB a declarat că aproximativ 100 de pompieri se luptă cu focul izbucnit la vegetaţia uscată, care a ajuns la dimensiunea a patru terenuri de fotbal.

Pompierii au îndemnat oamenii să ajute la prevenirea altor incendii şi astfel să nu facă grătare şi să nu arunce ţigările în mod incorect.

Incendiul din Hayes poate fi văzut din toată partea de vest a Londrei, iar LFB a adăugat că 70 de pompieri se află la faţa locului. Oamenii din zonă sunt sfătuiţi să închidă uşile şi ferestrele.

Big Jet TV, care comentează în direct aterizările avioanelor pe Heathrow, spune că vizibilitatea se reduce pe aeroport. A fost postată o imagine cu o pistă acoperită de fum din cauza incendiului din apropiere, la Hayes.

În estul Londrei, în apropiere de Newham, un alt incendiu este în curs de lichidare în Thamesmead. LFB spune că 65 de pompieri şi o barcă de pompieri se află la faţa locului, în apropiere de London City Airport, iar cei din apropiere sunt rugaţi să ţină uşile şi ferestrele închise.

Această situaţie survine după o serie de incendii de vegetaţie în Londra şi în împrejurimi, după ce temperaturile record de săptămâna trecută au lăsat solul uscat.

Marţi, Marea Britanie a atins temperaturi record, Coningsby, în Lincolnshire, atingând o temperatură sufocantă de 40,3 grade Celsius pentru prima dată de când au început înregistrările.

În unele părţi ale Regatului Unit s-au înregistrat pagube semnificative ca urmare a căldurii extreme, cum ar fi incendii de case şi de vegetaţie, topirea pistelor de aeroport şi dilatarea căilor ferate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO