Autorităţile române au emis aproximativ 200.000 de amenzi într-o perioadă de nici 30 de zile, în urma abaterilor de la măsurile de distanţare socială. Într-o perioadă extrem de scurtă, între 24 martie şi 19 aprilie, suma totală a amenzilor emise de autorităţi s-a ridicat la 78 de milioane de euro, echivalentul impozitului emis de companii în luna februarie, conform BBC.
Primarul sectorului 3 din Bucureşti, Robert Negoiţă, a primit o amendă de 10.000 de lei după ce a surprins plimbându-se cu bicicleta în parcul IOR.
Până în prezent, s-au raportat 507 decese cauzate de COVID-19 în România şi 9.242 de cazuri.
În mod asemănător regulilor impuse în Italia şi Franţa, românii trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere dacă vor să îşi părăsească domiciliul.
Cei care au încălcat restricţiile de circulaţie în România au primit amenzi cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei, într-o ţară în care salariul mediu lunar este de circa 3.000 de lei.
România, cu o populaţie de aproape 20 de milioane de locuitori, are unul dintre cele mai copleşite şi subfinanţate sisteme de sănătate din Europa, amenzile fiind văzute ca un mod de prevenire a suprasolicitării spitalelor, scrie BBC.
Între timp, Franţa şi Spania au emis 800.000 şi, respectiv, 500.000 de amenzi în acelaşi interval de timp. Marea Britanie, care are o populaţie de trei ori mai mare decât a României, a emis 3.500 de amenzi. Valorarea amenzilor a fost cuprinsă între 30 şi 60 de lire.