Business Internaţional

Scumpirea creditului şi scăderea încrederii consumatorilor adâncesc suferinţa pieţelor rezidenţiale

Scumpirea creditului şi scăderea încrederii...

Autor: Catalina Apostoiu

02.02.2023, 00:05 1163

În ultimii ani, singura direcţie a preţurilor de pe piaţa imobiliară maghiară a fost în sus, însă acum se pare că direcţia respectivă nu numai că ia sfârşit, dar chiar se inversează, scrie Daily News Hungary.

Potrivit ultimelor date publicate de OTP Bank, mulţi proprietari aş­teaptă în loc să achiziţioneze proprie­tăţi rapid. Însă unii au fost obligaţi să-şi scadă preţurile, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ani întregi.

Suferinţa pieţelor rezidenţiale din mare parte a lumii constituie un risc în plus la adresa economiei mon­diale în condiţiile în care dobânzile erodează finanţele gospodăriilor şi riscă să exacerbeze declinul preţuri­lor, scrie Bloomberg.

În zona euro, cererea de credite ipotecare a consemnat cel mai rapid declin din istorie, datele BCE ară­tând cum creşterea dobânzilor şi scă­derea încrederii consumatorilor apasă asupra pieţei proprietăţilor, potrivit Financial Times.

Reducerea cererii s-a datorat ni­velului general al dobânzilor, scăderii încrederii consumatorilor şi dete­rio­ră­rii perspectivelor pieţei reziden­ţiale. Cifrele creionează o „imagine destul de sumbră“ pentru sectorul rezidenţial, arată Fabio Balboni, economist la HBC.

Din cauza scăderii cererii, inves­tiţiile în sectorul rezidenţial au scăzut probabil cu 12% în termeni anuali în 2021, anticipează Capital Economics. O astfel de scădere ar şterge 0,7% din creşterea economică anuală.

Ultimele date de la Eurostat ara­tă că preţurile locuinţelor au scăzut în şase ţări din regiune în T3 compara­tiv cu T2. Oxford Economics se aş­teap­tă ca preţurile locuinţelor să scadă cu pes­te 5% în 2023 în multe ţări, inclu­siv Germania şi Olanda.

În Suedia, numărul falimentelor a urcat la cel mai ridicat nivel din cel puţin un deceniu în ianuarie, compa­niile de construcţii intrând sub pre­siune din cauza turbulenţelor de pe piaţa rezidenţială, notează Bloomberg.

Un declin al sectorului con­struc­ţiilor ar putea apăsa asupra activităţii economice, aşteptată să-şi continue declinul în acest an după o scădere în T4/2022.

În Marea Britanie, preţurile locuinţelor au scăzut pentru a cincea lună în ianuarie, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de scăderi de la criza financiară din 2008. Acestea vin ca urmare a scumpirii creditelor ipotecare şi a celei mai dure crize a costurilor de trai dintr-o generaţie.

În SUA, creşterea dobânzilor creditelor ipotecare de anul trecut aproape a îngheţat activitatea de pe piaţa rezidenţială, ducând la cea mai pronunţată scădere a vânzărilor de locuinţe din mai mult de un deceniu. Iar declinul este aşteptat să continue.

În China, încetinirea sectorului proprietăţii dă puţine semne de moderare, în pofida eforturilor autorităţilor de a revitaliza industria.

Preţurile au continuat să scadă şi în Australia şi Noua Zeelandă în ianuarie, declinul urmând probabil să continue în condiţiile scumpirii creditului.

Într-un raport cu octombrie, Capital Economics avertizează că în cel mai sumbru scenariu, slăbiciunea pieţelor rezidenţiale ar putea plasa creşterea economiei mondiale la aproximativ zero în acest an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO