Business Internaţional

Se destramă „miracolul” german? Mai mulţi şomeri în cea mai mare economie europeană

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Andra Oprescu

04.07.2014, 00:05 1301

Numărul de şomeri din Germania a crescut uşor, pentru a doua lună consecutiv, în iunie, în termeni ajustaţi în funcţie de variaţiile sezoniere, ceea ce i-a făcut pe jurnaliştii publicaţiei franceze La Tribune să se întrebe dacă nu cumva „miracolul” german s-a împotmolit.

Numărul şomerilor din Germania, cea mai mare economie europeană şi principala piaţă de desfacere pentru exportatorii români, s-a redus cu 49.000 de persoane din mai până în iunie, după cum arată datele brute, însă după ajustarea variaţiilor sezoniere numărul de şomeri a crescut cu 9.000 de persoane.

Cifra nu îl îngrijorează pe preşedintele Biroului Federal al Muncii, Hans-Jurgen Weise, care explică această creştere prin condiţiile meteorologice. Iarna a fost mai uşoară ca de obicei şi în primăvară au fost reangajate mai puţine persoane. Datele ajustate, bazate pe medie, sunt influenţate de aceste variaţii. Scăderea este chiar sub aşteptările economiştilor care au prognozat un plus de 10.000 de şomeri în iunie.

Situaţia locurilor de muncă în Germania este încă foarte bună dacă este comparată cu alte ţări europene. Rata şomajului calculată la nivel naţional a rămas stabilă în luna iunie, la 6,7​​%. În termeni europeni armonizaţi, rata afişată de Eurostat este de 5,1%, a doua cea mai mică rată la nivel european după Austria (4,7%) şi mult sub media europeană (11,6%). Acest lucru este cu atât mai remarcabil dacă se ia în calcul că forţa de muncă continuă să crească (+0,9% pe an, conform Destatis).

Crearea de locuri de muncă în Germania se bazează pe doi piloni principali care sunt, de asemenea, pilonii de bază ai economiei germane: consumul şi construcţiile. În primul trimestru aceste două sectoare au compensat scăderea contribuţiei externe şi creşterea nesemnificativă a investiţiilor.

Întrebarea este, desigur, dacă această evoluţie pozitivă este sustenabilă şi dacă economia germană poate avea - aşa cum prevăd cei mai mulţi economişti – o creştere mai puternică în 2015 decât în 2014, fără a utiliza ca motor comerţul exterior. Atât construcţiile, cât şi consumul par bine poziţionate pentru o creştere viitoare.

Rata dobânzii extrem de scăzută a BCE încurajează achiziţionarea de proprietăţi, într-o ţară unde majoritatea persoanelor locuiesc cu chirie. Bundesbank, banca centrală, avertizează asupra riscului apariţiei de bule imobiliare în oraşele mari, dar până când acestea vor exploda, forţa de munca poate profita de creştere.

În ceea ce priveşte consumul, acesta va fi, cel mai probabil, susţinut de revenirea salariilor pe o traiectorie ascendentă după ce a scăzut mai mulţi ani.

Există totuşi un dezavantaj. Având o creştere bazată pe cererea internă, Germania va pierde în mod natural competitivitatea externă. Creşterile salariale vor fi necesare pentru a susţine avansul, dar vor eroda marjele de profit.

Întrebarea principală este, pentru moment, dacă aşteptările cu privire la creşterea exporturilor (6% -7% pe an) se vor adeveri şi dacă exporturile vor fi suficiente pentru a susţine un avans durabil al investiţiilor, în pofida pierderii competitivităţii preţurilor.

Investiţiile din Germania au scăzut mult în 2012-2013 şi par să-şi revină în 2014, însă trendul probabil nu va dura.

Reducerea competitivităţii pe plan extern şi a marjelor companiilor germane este încă la început. Firmele exportatoare au marje de profit foarte bune şi pot face faţă unei scăderi a cererii externe.

Patronii germani sunt îngrijoraţi de consecinţele introducerii unui salariu minim de 8,5 euro pe oră care va afecta în special firmele din domeniul serviciilor. Totuşi, această problemă nu e de natură să inverseze tendinţele.

Tendinţele din economie puse cap la cap sugerează că turbulenţele pe piaţa din această lună sunt trecătoare, iar Germania se îndreaptă spre o perioadă de ocupare totală a forţei de muncă ce nu pare a fi ameninţată decât de reorientarea economiei către cererea internă, această problemă nefiind un pericol deocamdată.

Cu o rată a şomajului aflată aproape de nivelul minim istoric şi o economie puternică, Germania îşi permite să se dea drept exemplu de urmat partenerilor europeni. Ea a ajuns aici implementând reforme în vremuri în care alte state din zona euro îşi construiau viitorul întinzându-se mai mult decât le era plapuma. La începutul anilor 2000, Germania a implementat un program de creştere a competitivităţii, denumit "Agenda 2010", prin care s-a flexibilizat piaţa muncii dar s-a făcut din siguranţa lo­cului de muncă o prioritate, iar in­flaţia a fost ţinută sub control. În schimb, creşterile salariale au fost limitate. Programul a avut succes în timpul crizei economice din 2009, rezultatul fiind nivelul redus record al şomajului din Germania.+

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO