Business Internaţional

Se îndreaptă nemţii spre dependenţa totală de fostul inamic Rusia la furnizarea de gaze?

Se îndreaptă nemţii spre dependenţa totală de fostul inamic Rusia la furnizarea de gaze?

Jean-François Cirelli, preşedintele GDF SUEZ, într-un interviu pentru ZF: „Nu este nimic neobişnuit să depinzi de importuri. Aceasta este situaţia în Europa de multe decenii. România este o ţară norocoasă că are o producţie locală de asemenea dimensiuni. Nu cred că există o altă ţară în UE, cu excepţia Olandei, care are o pondere atât de mare a producţiei proprii.“

Autor: Radu Bostan, Bogdan Cojocaru

05.11.2013, 19:36 2528

Germania, cel mai mare consu­ma­tor de energie din Euro­pa, a încurajat cons­tru­i­rea gazoductului rus Nord Stream care-i furnizează acum gaze naturale direct din Rusia. În schimb, lipsa de sprijin din partea Berlinului este una din cauzele colapsului proiectului gazoductului Nabucco, susţinut de UE şi SUA şi care ar fi trebuit să reducă dependenţa Europei de gazele ruseşti.

La prima vedere, Germania pare că preferă gazele ruseşti şi se îndreaptă spre depen­denţă totală de importurile din Rusia, aşa cum este cazul statelor din Europa de Est, dar jocul intereselor as­cunde de fapt inter­de­pendenţa celor două puteri economice, iar Europa de Est este prinsă la mijloc.

În urmă cu doi ani, la începutul lunii noiembrie 2011, cancelarul german Angela Merkel şi pe atunci preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev s-au întâlnit în oraşul Lubmin de pe costa baltică a Germaniei pentru a inaugura gazoductul de 7,4 miliarde de euro care leagă Germania direct de vastele rezerve de gaze naturale din Siberia.

Aceasta ar fi cea mai lungă conductă subacvatică de gaze naturale din lume. La ceremonie au participat premierul francez François Fillon şi omologul olandez Mark Rutte, semn al importanţei noii legături energetice a Europei.

Cuvintele folosite de toţi aceşti lideri eu­ro­peni au fost „întărirea siguranţei apro­vi­zionării Europei cu energie“. În acel an, Rusia a fost sursa a 60% din importurile de gaze naturale ale Germaniei. Aceste im­porturi au asigurat 40% din consumul total.

„Germania este pe cale să devină, precum statele foste comuniste, aproape total dependentă de gazele ruseşti“, scria la acea vreme MarketWatch subliniind o idee larg vehiculată de presa internaţională.

Rusia nu mai este cea mai mare sursă de gaze a Europei

Până în 2011 Rusia a fost principala sursă de gaze naturale a Europei. Dar doar până în 2011, doarece anul următor acest statut l-a căpătat în premieră Norvegia. Preţurile gazelor ruseşti sunt încă ancorate de cotaţiile petrolului, pe când Norvegia a renunţat la acest sistem de indexare, ceea ce face ca gazele norvegiene să fie mult mai ieftine decât cele ruseşti (reprezentanţii Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze, susţin totuşi că gazele ruseşti au o putere calorică mai mare decât cele importate din altă parte de Europa), scrie EurActiv. Importurile din Norvegia au crescut cu 12%, pe când cele de la Gazprom au scăzut cu 10%.

În primul trimestru al anului trecut, Germania, cea mai mare piaţă euro­peană pentru Gazprom, a importat din Rusia o can­titate cu puţin mai mare de gaze decât cea cumpărată din Norvegia, potrivit Bloom­berg. Mai mult, E.ON, cel mai mare fur­nizor de gaze din Ger­mania, a semnat anul acesta un con­tract de im­port cu com­pania cana­diană Pieri­dae Energy în cadrul stra­tegiei de a-şi reduce dependenţa de achiziţiile din Rusia. Gazele cana­diene vor fi vândute în Europa de Vest, inclusiv Germania, potrivit Deutsche Welle. Înţelegerea a fost descrisă ca fiind „un punct de cotitură a diversificării surselor E.ON“. Com­pania germană înregis­trează pierderi mari din cauza refuzului Gazprom de a negocia preţurile având ca reper nivelurile de pe piaţă. E.ON acuză că este forţată să vândă în pierdere gazele cumpărate din Rusia pentru a rămâne competitivă pe piaţa germană.

Jocul intereselor economice

Aşadar, Rusia este pentru Germania o sursă alternativă de energie, una importantă totuşi, iar relaţia dintre Rusia şi Germania este una care se apropie de interdependenţă.

Pe de o parte, exporturile sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică a Germaniei şi de aceea au nevoie de sprijin politic intern şi extern. Rusia reprezintă cea mai im­portantă sursă de materii prime, de cărbune şi petrol, şi o destinaţie tot mai importantă pentru exporturile germane. Pe de altă parte, Rusia este presată de realităţile economice să-şi modernizeze sectorul energetic şi să-şi reducă dependenţa de exporturile de materii prime, ceea ce creează oportunităţi pentru investiţiile Germaniei, scrie European Council on Foreign Relations.

De asemenea, inflexibilitatea Gaz­prom şi lipsa competiţiei pe piaţa energiei din Rusia duc la conflicte privind preţurile cu companiile germane. Dezvoltarea ener­giei regenerabile în UE şi mai ales în Germania, care are unul dintre cele mai ambiţioase planuri în acest sens din UE, şi disponibilitatea tot mai mare de gaze la nivel mondial datorită revoluţiei gazului de şist alterează piaţa energiei diminuând rolul Rusiei ca exportator de energie. De aceea, se poate spune că Rusia tinde să de­vină mai dependentă pe plan economic şi al re­laţiilor privind energia de cele mai impor­tante pieţe ale sale, statele UE, şi nu invers.

Germania are nevoie de gazele ruseşti până când îşi duce la sfârşit reforma sectorului energiei, prin care vrea ca până în 2030 energia din surse regenerabile să ajungă la o pondere de 30% în total.

Companii din Germania şi Norvegia vor furniza Europei gaze alternative celor ruseşti

Cel mai tare atu al Rusiei în relaţia cu Europa este infrastructura de transport de gaze pe care o stăpâneşte. Gazoductul european Nabucco, care ar fi trebuit să aducă gaze din regiunea Mării Caspice tranzitând şi România, ar fi slăbit acest atu. Planul a căzut după ce Azerbaidjanul, singura sursă viabilă de gaze, a ales să-şi trimită gazele prin conductele consorţiului Trans Adriatic Pipeline, care are ca acţionari compania germană  E.ON (15%), cea norvegiană Statoil (42,5%) şi pe cea elveţiană Axpo (42,5%).

Guvernul azer, în niciun caz un amator în jocul intereselor, a ţinut consorţiul Nabucco în suspans multe luni, iar companiile implicate în dezvoltarea vastelor exploatări ale câmpului gazifer Shah Deniz, printre care compania de stat azeră Socar, BP din Marea Britanie şi Statoil, au pus tot timpul sub semnul îndoielii că Nabucco ar fi putut fi aprovizionat cu gaze azere. Azerbaidjan a avut de cântărit relaţiile cu Rusia şi îmbunătăţirea legăturilor cu UE şi a optat în cele din urmă în favoarea unui gest favorabil pentru Moscova. Germania nu a fost niciodată interesată de Nabucco, deoarece nu are nevoie de el, şi a prioritizat relaţiile bilaterale cu Rusia în detrimentul necesităţilor UE în privinţa siguranţei energetice, dar Berlinul nu s-a opus niciodată proiectului european. S-a opus totuşi finanţării gazoductului cu bani din bugetul comunitar. Căderea Nabucco a încurajat Rusia să înceapă construirea gazoductului South Stream, care va trece prin Bulgaria.

Între timp, până la venirea gazelor azere furnizate de companii germane şi norvegiene, Bulgaria şi statele baltice rămân total dependente de gazele ruseşti. Polonia este dependentă în proporţie de 60%, iar Cehia de 80%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.11.2013

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: