Business Internaţional

Se scumpesc diamantele: Cea mai mare mină de diamante din lume va fi închisă

Se scumpesc diamantele: Cea mai mare mină de diamante din lume va fi închisă
12 iul 2019 87

Mina Argyle din vestul Australiei a transformat piaţa pietrelor preţioase din 1983, când au început operaţiunile de extracţie, furnizând pietre preţioase atât pentru segmentul premium cât şi pentru zona mai ieftină.

Jucătorii din piaţă cred că închiderea minei va duce la o creştere a preţurilor pe o piaţă aflată în scădere încă din 2011.

Producţia la Argyle va înceta până la sfârşitul anului viitor, după ce vor fi finalizate operaţiunile viabile din punct de vedere economic, au spus oficialii companiei. Mina a furnizat 90% din diamantele roz din lume, dar peste trei sferturi din producţie este reprezentată de pietre cu o valoare redusă, de 15 - 25 de dolari caratul.

Producţia mondială de diamante este de circa 21 de milioane de carate, din care 14 milioane vin de la Argyle. Închiderea minei va reduce producţia de diamante a Rio Tinto cu circa 75%, dar impactul asupra câştigurilor companiei va fi neglijabil, pentru că diamantele aduc doar 2% din profit, în timp ce minereul de fier asigură 60%.

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1451
Ieri:
Azi: 4.3202
Diferență: 1,1306
Ieri:
Azi: 5.5448
Diferență: 0,3075
Ieri:
Azi: 4.3410
Diferență: 0,9488
Ieri: