Business Internaţional

Se vede lumina de la capătul tunelului: Kremlinul anunţă că Putin este dispus la negocieri, după ce Biden a sugerat o anumită deschidere

Se vede lumina de la capătul tunelului: Kremlinul...

Autor: Mihai Draghici

02.12.2022, 14:43 168

Preşedintele Vladimir Putin este disponibil pentru "negocieri" privind conflictul din Ucraina în scopul protejării "intereselor" Rusiei, a anunţat Kremlinul, după ce preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că, deşi nu are planuri "imediate" pentru discuţii, le-ar accepta în anumite condiţii.

"Preşedintele Federaţiei Ruse a fost mereu, este şi rămâne deschis negocierilor în scopul asigurării intereselor noastre", a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Reuters.

Însă Peskov a precizat că refuzul Washingtonului de a recunoaşte "noile teritorii" ale Rusiei blochează acţiunile de a ajunge la un compromis. "Acest lucru complică semnificativ căutarea unei baze comune pentru discuţii", a subliniat Peskov.

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în 2014, iar în septembrie 2022 a anexat regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, dar deciziile nu sunt recunoscute la nivel internaţional.

De altfel, reprezentantul Kremlinului a notat că poziţia Washingtonului sugerează că negocierile sunt posibile doar dacă armata rusă se retrage din Ucraina. "În esenţă, Biden a spus acest lucru. A spus că negocierile sunt posibile doar după ce Putin pleacă din Ucraina. În acelaşi timp, este important să specificăm acest lucru: preşedintele Putin a fost, este şi rămâne deschis contactelor, negocierilor. Sigur că cel mai de preferat mod de a ne atinge interesele este prin mijloace paşnice, diplomatice", a subliniat Dmitri Peskov.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat joi că nu are "planuri imediate" pentru discuţii cu Vladimir Putin, dar ar accepta discuţiile dacă liderul de la Kremlin ar vrea oprirea războiului din Ucraina. "Nu am planuri imediate de a-l contacta pe domnul Putin. Domnul Putin este - trebuie să îmi aleg foarte bine cuvintele - sunt pregătit să vorbesc cu domnul Putin dacă el va avea un interes să decidă că vrea oprirea acestui război. Nu a făcut acest lucru deocamdată. Dacă va fi cazul de aşa ceva, în consultări cu prietenii mei din Franţa şi din NATO, voi fi bucuros să mă aşez la discuţii cu Putin pentru a vedea ce vrea, ce are în minte. Nu a făcut acest lucru deocamdată", a afirmat Biden, potrivit Casei Albe, în conferinţa de presă organizată alături de omologul său francez, Emmanuel Macron.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO