Business Internaţional

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vine luni la Bucureşti

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vine luni...

Autor: Petriana Condrut, Mediafax

09.10.2017, 08:31 61

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, luni, la Cotroceni, pe Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, cu care va discuta despre viitorul summit al organizaţiei din 2018 şi alături de care va vizita Brigada Multinaţională de la Craiova.

”Agenda întrevederii va include evaluarea concretă a stadiului implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din anul 2016, şi la Reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles din mai 2017, precum şi pregătirea agendei şi rezultatelor viitorului Summit NATO din anul 2018. Aspectele privind continuarea procesului de adaptare a Alianţei la mediul internaţional complex de securitate, cu accent pe postura NATO de apărare şi descurajare pe Flancul Estic, vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor. Convorbirile cu înaltul oficial vor fi urmate de o declaraţie comună de presă”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Cei doi oficiali vor participa şi la deschiderea sesiunii plenare a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO. Adunarea reuneşte 266 de membri cu drepturi depline ai legislativelor din cele 29 de ţări membre NATO, delegaţi din cele 12 ţări asociate, din ţările cu statut de membri asociaţi mediteraneeni şi observatori parlamentari.

În cadrul aceluiaşi eveniment vor susţine discursuri şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Potrivit programului oficial, în cadrul sesiunii va avea loc prezentarea şi votul privind proiectul de buget pentru 2018 , alegerea ofiţerilor Adunării, dezbatere şi vot asupra rezoluţiilor Comisiilor şi vot privind proiectul de modificare a Regulamentului de procedură al Adunări.

Iohannis şi Stoltenberg vor vizita împreună, în după-amiaza zilei de luni, Brigada Multinaţională NATO Sud-Est (MN BDE) de la Craiova. ”Constituirea acestei structuri NATO pe teritoriul României reprezintă unul dintre rezultatele importante ale ţării noastre decis de şefii de stat şi de guvern la Summitul NATO de la Varşovia în anul 2016 pentru întărirea securităţii în regiune. Conjugând efortul României, al aliaţilor şi al NATO ca organizaţie, această structură reprezintă expresia principiilor care stau la baza Alianţei Nord-Atlantice - solidaritatea şi unitatea”, a informat Preşedinţia.

În programul vizitei lui Stoltenberg figurează şi o întrevedere cu prim-ministrul Mihai Tudose, luni, la Vila Lac 1. Întrevederea va fi urmată de declaraţii de presă comune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO