Business Internaţional

Şefu Serviciului de Informaţii din Marea Britanie: parteneriatul cu comunitatea de informaţii din România, dintre cele mai bune

Şefu Serviciului de Informaţii din Marea Britanie:...

Autor: Valentina Postelnicu

30.01.2014, 18:42 108

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedinte Traian Băsescu şi şeful MI6, John Sawers, au discutat despre cooperarea dintre instituţiile de securitate româneşti şi britanice în combaterea terorismului, a terorismului informatic şi a altor forme de activităţi ilegale îndreptate împotriva cetăţenilor şi a statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

John Sawers a mulţumit pentru excelenta colaborare dintre structurile de securitate din România şi MI6, menţionează sursa citată.

De asemenea, şeful MI6 a arătat că parteneriatul cu comunitatea de informaţii din România este unul dintre cele mai bune pe care le are Marea Britanie şi că, în ultima perioadă, ţara noastră şi-a câştigat renumele de a fi un important aliat al NATO, se mai arată în comunicatul Preşedinţiei.

Potrivit imaginilor difuzate de Administraţia Prezidenţială, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni au mai participat directorul SRI, George Maior, prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, precum şi ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris.

Sir John Sawers, în vârstă de 59 de ani, este şef al MI6 de la 1 noiembrie 2009. Înainte de a conduce serviciile secrete britanice, Sawers a fost timp de doi ani ambasadorul Marii Britanii la ONU.

În perioada august 2003 - august 2007 a fost director politic la Foreign Office. Din această poziţie l-a consiliat pe ministrul de Externe pe probleme politice şi de securitate şi a negociat în numele MAE britanic cu partenerii internaţionali ai Londrei din cadrul G8, UE şi ONU, conform datelor postate pe site-ul MI6.

Între 2001 şi 2003 a fost ambasador în Egipt. În perioada 1999 - 2001 a fost consilierul premierului Tony Blair, pe probleme de politică externă şi de apărare. Şeful MI6 este numit de ministrul de Externe.

Şi directorul CIA, John O. Brennan, a venit, în vara lui 2013, în România. El a fost primit atunci de către preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, în 18 iunie. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul acelei întrevederi, preşedintele Băsescu şi directorul CIA "au abordat o serie de teme de interes pentru România şi Statele Unite ale Americii, printre care teme cu privire la probleme de securitate generate de Primăvara Arabă, situaţia din Orientul Mijlociu şi situaţia de securitate din Afganistan". De asemenea, Traian Băsescu şi John O. Brennan "au făcut o analiză asupra creşterii nivelului de securitate ca efect al Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România". Şi premierul Victor Ponta s-a întâlnit atunci cu directorul Central Intelligence Agency, la Palatul Victoria, cei doi discutând despre cooperarea dintre cele două state, în cadrul parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, a informat la acel moment Executivul.

Tot în iunie 2013, preşedintele Băsescu a avut o întrevedere cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, generalul Nikolai Platonovici Patruşev. Preşedintele Băsescu preciza, în 17 iunie 2013, că principalul motiv al vizitei lui Nikolai Patruşin a fost încheierea unui memorandum de cooperare în domeniul securităţii între CSAT din România şi organismul aferent de la Moscova - Consiliul de Securitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO