Business Internaţional

Şeful Băncii Mondiale: Economia lumii intră într-o "nouă zonă periculoasă". Urmează încă o săptămână agitată pe burse?

Şeful Băncii Mondiale: Economia lumii intră într-o "nouă zonă periculoasă"

Autor: Vlad Popescu

04.09.2011, 13:17 1211

Economia mondială intră într-o "nouă zonă periculoasă", cu o creştere încetinită însoţită de slăbirea încrederii investitorilor, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, citat de Reuters.

Mihai Chişu, despre ultimele turbulenţele de pe pieţele din Europa: Bursa de la Bucureşti va deschide săptămâna pe minus

Roubini: Economiile dezvoltate se află într-o situaţie mai proastă decât în 2008

Zoellick a cerut Europei şi Statelor Unite să-şi rezolve problemele legate de datoria de stat şi a subliniat că preţurile ridicate ale alimentelor şi volatilitatea de pe bursele de mărfuri ameninţă cea mai vulnerabilă pătură a populaţiei planetei.

"Criza financiară din Europa a devenit o criză a datoriilor de stat, cu implicaţii serioase pentru Uniunea Monetară, bănci şi competitivitatea unor ţări. Ţara mea, Statele Unite, trebuie să abordeze problema datoriei, cheltuielilor, reformei fiscale pentru a consolida creşterea în sectorul privat, dar şi politica comercială stagnantă", a arătat şeful BM într-un set de declaraţii făcute la Beijing.

În privinţa Chinei, unde Zoellick conduce un studiu al BM privind îmbunătăţirae modelului de creştere economică a ţării, oficialul a fost mai optimist.

China este bine poziţionată să devină o ţară cu venituri mari în următorii 15-20 de ani, de la statutul actual de venit mediu superior, a arătat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO