• Leu / EUR4.9036
  • Leu / GBP5.4789
  • Leu / USD4.5570
Business Internaţional

Şeful celui mai mare fond de obligaţiuni din lume: Portugalia va fi următoarea Grecie

Şeful celui mai mare fond de obligaţiuni din lume: Portugalia va fi următoarea Grecie

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

18.03.2012, 15:53 798

Mohamed El-Erian, directorul general al PIMCO, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, anticipează că Portugalia va fi următoarea ţară din zona euro intrată într-o criză severă, devenind "următoarea Grecie" până la sfârşitul acestui an, potrivit unui interviu prezentat de Der Spiegel.

Întrebat dacă crede că Portugalia va deveni următoarea Grecie până la sfârşitul acestui an, El-Erian a spus: "Da, din păcate asta se va întâmpla".

Pacific Investment Management Co. (PIMCO) este cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, cu active în administrare de 1.360 miliarde de dolari. PIMCO este divizie a grupului german de asigurări Allianz, însă funcţionează în mare parte autonom.

Economia Portugaliei se va contracta cu 3,3% în acest an, potrivit estimărilor oficiale, cea mai abruptă scădere din anii '70, cauzată în principal de măsurile de austeritate implementate de guvern în conformitate cu programul de asistenţă externă de 78 miliarde euro contractat în 2010 de al UE şi FMI.

Şeful PIMCO a spus că primul acord de finanţare externă a Portugaliei va fi insuficient, iar ţara va fi nevoită să ceară mai mulţi bani de la UE şi FMI.

"Va fi o dezbatere largă privind modul în care UE, creditorii, FMI şi Banca Centrală Europeană vor împărţi contribuţiile. Apoi, pieţele financiare vor deveni neliniştite, deoarece se tem de implicarea sectorului privat", a spus El-Erian pentru Der Spiegel, preluat de Reuters.

El consideră că anul 2012 va arăta dacă zona euro se va destrăma sau va deveni mai restrânsă, însă mai puternică.

Pe de altă parte, El-Erian crede că zona euro ar putea ieşi din criză foarte repede dacă statele membre "şi-ar asuma într-un final iniţiativa".

"Există mulţi bani care stau pe bară şi aşteaptă să vadă ce se întâmplă. Mulţi bani", a subliniat el, adăugând că companiile vor începe din nou să investească odată ce va fi clar încotro se îndreaptă lucrurile pentru zona euro.

Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9036
Diferență: 0,0633
Ieri: 4.9005
Azi: 4.5570
Diferență: 1,6666
Ieri: 4.4823
Azi: 5.4789
Diferență: -0,2839
Ieri: 5.4945
Azi: 4.9186
Diferență: 0,2241
Ieri: 4.9076