Business Internaţional

Şeful Consiliului de Supraveghere BCE trage un semnal de alarmă: Cele mai mari bănci din regiune nu sunt pregătite pentru creşterea creditelor neperformante

Şeful Consiliului de Supraveghere BCE trage un semnal de...

Autor: Mircea Nica

07.12.2020, 06:54 121

Banca Centrală Europeană (BCE), supraveghetorul bancar din Europa, avertizează marile bănci din regiune că nu sunt suficient de pregătite pentru o posibilă creştere a creditelor neperformante, ca urmare a efectului pandemiei, conform Financial Times.

Andrea Enria, preşedintele consiliului de supraveghere al Băncii Centrale Euro­pe­ne, a declarat, în cadrul Financial Times Global Banking Summit, că deficienţele de pregătire a băncilor pentru o creştere a îm­pru­muturilor neperformante este un factor care ar trebui luat în considerare în contextul deciziei de a le permite să reia plăţile divi­dendelor şi să răscumperea acţiunilor.

BCE a ordonat băncilor din zona euro să oprească toate dividendele şi să răscum­pere acţiuni pentru a economisi 30 mld. euro de capital în luna martie, la scurt timp după ce pandemia a ajuns în Europa. De atunci, sec­torul a făcut presiuni puternice pentru ca băncilor mai puternice să li se permită să reia distribuţiile de capital la începutul anului viitor.

Andrea Enria a declarat că „există o dez­batere intensă“ la BCE cu privire la reluarea plăţilor către acţionari. El a spus că perspectivele macroeconomice vor fi, de asemenea, un factor în decizia sa, care urmează să fie anunţată după ce BCE îşi va pu­blica noile previziuni pentru 2023 pe 10 decembrie.

„Vom ieşi cu o scrisoare către băncile care se află sub supravegherea noastră, în care vom evidenţia unele aspecte pe care dorim să le abordeze în ceea ce priveşte riscul de credit“, susţine Andrea Enria. Această acţiune este aşteptată să fie anun­ţată de BCE vineri.

BCE a avertizat băncile că, într-un sce­nariu sever, s-ar putea confrunta cu 1,4 mld. euro în plus la credite neperformante, mai mult decât în criza din 2008.

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al BCE a declarat că banca centrală va „provoca băncile“ să vină cu „proiecţii fiabile care să asigure că pot face faţă unei creşteri a creditelor neperformante şi că au într-adevăr suficient spaţiu pentru a relua propriile plăţi către propriii acţionari“.

El a mai spus că băncile din zona euro au fost împărţite în „trei grupuri“: un grup a reevaluat fiecare client individual, având în vedere deteriorarea preconizată a riscului de credit; un al doilea grup a luat dispoziţii generale considerabile fără a identifica cu precizie ce clienţi sunt expuşi riscului de neplată; iar un al treilea grup a adoptat o abordare de tipul „să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă“.

Raportul de stabilitate financiară al BCE susţine că băncile ar putea întâmpina un al doilea val de pierderi din împrumuturi, mai ales dacă guvernele îşi retrag garanţiile la împrumut şi moratoriile datoriilor înainte ca economia să îşi revină pe deplin.

Andrea Enria susţine că există anumite riscuri pentru băncile care nu au luat suficiente provizioane în faţa unei creşteri a împrumuturilor neperformante, care ar putea să le facă incapabile să susţină recuperarea economică.

În această săptămână, Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a declarat că va reintroduce măsuri care să ofere băncilor mai multă flexibilitate în modul în care asigură împrumuturi supuse toleranţei Covid-19. Dar ABE a subliniat necesitatea raportării responsabile a riscurilor care apar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO