Business Internaţional

Şeful Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din Europa înainte de pandemie, îi cere guvernului britanic să deschidă turismul pentru persoanele vaccinate. Pierderile ajung la 3,4 miliarde de euro

Heathrow a raportat pierderi ajustate înainte de taxe de 787 milioane de lire în primele şase luni ale lui 2021

Heathrow a raportat pierderi ajustate înainte de taxe de 787 milioane de lire în primele şase luni ale lui 2021

Autor: Eduard Ivanovici

01.08.2021, 09:29 172

Şeful aeroportului Heathrow din Londra le-a cerut autorităţilor din Regatul Unit să deschidă sectorul călătoriilor către pasagerii vaccinaţi împotriva Covid-19, în condiţiile în care eforturile de recuperare au rămas în urma altor hub-uri din Europa, aducând pierderile generate de pandemie la 3,4 miliarde de euro (2,9 miliarde de lire), relatează Reuters.

Heathrow, care a fost cel mai aglomerat aeroport european înainte de criza sanitară, susţine că restricţiile de circulaţie din Marea Britanie afectează volumele şi cererea de călătorii, iar guvernul din Londra ar trebui să acţioneze rapid în acest sens.

Nivelurile de pasageri din Heathrow sunt la 20-25% din datele obţinute înainte de pandemie, în timp ce alte aeroporturi europene au ajuns deja la 50%, spune John Holland-Kaye, director executiv al Heathrow.

„Dacă avioanele de pasageri nu se îndreaptă către pieţele globale, precum Statele Unite, exporturile britanice nu vor ieşi din ţară şi, dacă nu ne redeschidem, Regatul Unit va rămâne în urmă şi va pierde locuri de muncă”, susţine Holland-Kaye.

Ţara europeană care nu exclude reaplicarea măsurile anti-coronavirus în cazul în care numărul de infecţii continuă să crească

Heathrow doreşte ca Marea Britanie să permită accesul în ţară al oamenilor complet vaccinaţi din SUA şi Europa, însă fără a fi nevoie ca aceştia să intre într-o perioadă de zece zile de carantină, adăugând că redeschiderea va alimenta o recuperare mai puternică a economiei.

Pentru 2021, Heathrow estimează că va înregistra 21,5 milioane de pasageri, în condiţiile în care a numărat doar 4 milioane de pasageri în prima jumătate a anului. Totuşi, numărul pasagerilor care au folosit terminalele aeroportului ajungea la 81 de milioane în 2019.

Heathrow a raportat pierderi ajustate înainte de taxe de 787 milioane de lire în S1/2021, faţă de 471 milioane în aceeaşi perioadă de anul trecut, care a fost afectată doar pe jumătate de către pandemie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO