Business Internaţional

Şeful Twitter Jack Dorsey atacă din plin piaţa crypto: Square, firma de servicii financiare a miliardarului, începe să construiască un portofel digital hardware pentru a aduce Bitcoin mai aproape de spaţiul mainstream

Şeful Twitter Jack Dorsey atacă din plin piaţa crypto: Square, firma de servicii financiare a miliardarului, începe să construiască un portofel digital hardware pentru a aduce Bitcoin mai aproape de spaţiul mainstream

Jack Dorsey, CEO-ul Twitter şi Square, deţine o avere netă de aproximativ 14 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index

Autor: Eduard Ivanovici

10.07.2021, 10:00 87

Executivii din cadrul Square, compania de servicii financiare condusă de antreprenorul american Jack Dorsey, a anunţat că firma plănuieşte să construiască mai multe unelte dedicate Bitcoinului, notează Business Insider.

„Am decis să dezvoltăm un portofel digital hardware şi un serviciu care ar aduce Bitcoinul mai aproape de mainstream”, spune Jesse Darogusker, şeful diviziei hardware din cadrul Square.

Square investeşte 5 milioane de dolari în construirea unei mine de Bitcoin care funcţionează pe energie solară

În iunie, Jack Dorsey – fondatorul şi CEO-ul Twitter – a anunţat că fintech-ul pe care îl conduce „ia în considerare” producerea unui portofel hardware de tip open-source, cerând ajutor din partea comunităţii de developeri pe segmentul crypto.

Darogusker a declarat ulterior că răspunsurile au convins compania să construiască iniţial un portofel distribuit la nivel global care să dispună de funcţii mobile-friendly şi multi-signature, confirmând produsul descris de Dorsey în luna iunie.

Square formează astfel o „echipă mică şi multifuncţională” şi intenţionează să recruteze oameni în diviziile de hardware, software, securitate şi business, adaugă Darogusker.

Bitcoinul reprezintă de mult timp unul dintre principalele proiecte ale lui Jack Dorsey, care a spus recent că ar părăsi Square şi Twitter pentru mai multe programe dedicate criptomonedei în cazul în care acestea vor avea „o nevoie mai mare de ajutor” decât cele două companii pe care le conduce în prezent.

 
AFACERI DE LA ZERO