Cele mai recente studii arată că la nivel global o mare parte din angajaţi sunt nemulţumiţi de salariile pe care le încasează, iar cel mai rău la acest capitol stau americanii. Cu toate acestea, mulţi spun că deşi salariile îi nemulţumesc n-au încercat să negocieze prea des măriri de salariu, scrie CNBC.
Negocierea este înfricoşătoare şi poate genera sentimente de vinovăţie şi îndoială, dar este, de asemenea, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face profesioniştii de la orice nivel al carierei pentru a-şi spori veniturile.
Natura conflictului este una simplă. Angajatul îşi doreşte să obţină câţi mai mulţi bani posibil, iar organizaţia vrea să fie atentă la bani, prin urmare dacă este posibil va căuta să plătească cât mai puţin, fără a forţa angajatul să îşi dea demisia din cauza salariului.
Pentru ca şansele de succes să crească, profesioniştii din HR îndeamnă angajaţii să vină bine „echipaţi” în ringul negocierii, să fie deci informaţi în privinţa companiei, dar şi relaxaţi şi încrezători în timpul discuţiei.