Câteva luni mai târziu, problema de a şti dacă nu cumva băncile centrale s-au dezorientat total a început să fie pusă cu insistenţă, scrie pentru publicaţia franceză Le Monde Olivier Raingeard, economistul-şef al băncii Neuflize.
Mai multe decizii de politică monetară i-au prins recent pe picior greşit pe investitori. Cea mai surprinzătoare a fost cea a băncii naţionale a Elveţiei, care a retras pragul de schimb valutar franc elveţian/euro după trei ani de lupte pentru a-l proteja.
Pot fi reţinute şi scăderea dobânzilor de referinţă de către băncile centrale ale Canadei, Australiei, Danemarcei şi Indiei. Banca Suediei şi-a dus dobânda de refinanţare în teritoriu negativ. Toate aceste acţiuni au un punct comun: nu au fost anticipate din timp de investitori. Băncile centrale par să revină asupra celor 20 de ani de eforturi de transparentizare şi ghidaj al anticipărilor agenţilor economici, un „efort pedagogic“ menit să îmbunătăţească eficienţa sistemului economic.
Presiuni deflaţioniste
Această evoluţie poate fi explicată prin trei factori. În primul rând, băncile centrale sunt obligate să acţioneze deoarece presiunile deflaţioniste rămân puternice în anumite zone.
Banca Japoniei şi-a majorat injecţiile de capital în octombrie 2014, iar Banca Centrală Europeană a anunţat un program de achiziţii de active fără precedent. Apoi, reformele liderilor politici care au ca scop impulsionarea creşterii economice întârzie să dea roade sau chiar să fie implementate, atât în zona euro, cât şi în SUA şi Japonia.
În al treilea rând, complexitatea fenomenelor economice şi financiare pare enormă. Un exemplu este prăbuşirea preţului petrolului. Aceasta nu doar că nu a fost anticipată, dar consecinţele fac încă obiectul discuţiilor. Pe de o parte, Mario Draghi, preşedintele BCE, nu crede că ieftinirea petrolului va alimenta anticipările deflaţioniste. De cealaltă parte, Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, vede în această prăbuşire un stimul de relansare economică.
Pierderea credibilităţii
Aceste evoluţii nu vin fără pericole. Primul ţine de volatilitatea excesivă de pe pieţele financiare, alimentată mai ales de vizibilitatea slabă privind deciziile de politică monetară, care ar putea crea o aversiune faţă de risc semnificativă.
Al doilea, mai problematic, este reprezentat de pierderea credibilităţii ulterioare a băncilor centrale. Decalajul semnificativ dintre obiectivele lor de politică monetară şi rezultate s-ar putea transforma în reticenţă sau neîncredere. BRI se teme că pieţele fianciare internaţionale sunt sub influenţa băncilor centrale? Dar până când?
