Business Internaţional

Simona Halep a fost recompensată cu o maşină, după ce a încheiat sezonul pe primul loc

Simona Halep a fost recompensată cu o maşină, după ce...

Autor: Răzvan Stîngă, Mediafax

20.10.2018, 13:55 458

Simona Halep a fost premiată de WTA pentru că a încheiat anul pe locul unu în clasament. A primit un Porsche 718 Boxster GTS, model ce costă aproximativ 90.000 de euro, atinge o viteză de 290 km/h şi ajunge de la 0 la 100 km în 4.3 secunde.

Simona Halep s-a fotografiat alături de noua sa "bijuterie" pe patru roţi, lângă sportiva noastră fiind Micky Lawler (preşedintele WTA) şi Oliver Eidam (Porsche AG).

Constănţeanca e singura jucătoare care s-a calificat la toate cele 5 ediţii de la Singapore - Turneul Campioanelor. Liderul WTA nu participă la turneul din acest an din cauza accidentării la spate pe care a suferit-o la Wuhan, în luna septembrie. În acest sezon a reuşit să cucerească grand slam-ul de la Roland Garros, dar şi turneele de la Shenzhen şi Montreal. Bilanţul ei e de 46 de victorii şi 11 înfrângeri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO