Business Internaţional

Soluţii pentru vremuri de criză în Europa: o bazooka mai mare sau bani din elicopter?

Preşedintele BCE MARIO DRAGHI a semnalizat de luna trecută că vor urma noi stimulente în cazul deteriorării condiţiilor economice din Europa

Preşedintele BCE MARIO DRAGHI a semnalizat de luna trecută că vor urma noi stimulente în cazul deteriorării condiţiilor economice din Europa

Autor: Catalina Apostoiu

18.08.2019, 22:02 1998

Pe măsură ce condiţiile economice la nivel mondial se deteriorează, strategii europeni analizează posibilitatea unor noi reduceri de dobânzi şi achiziţii de active, un oficial al BCE declarând recent că Banca Centrală Europeană pregăteşte un amplu pachet de stimulente pentru septembrie. Analiştii pun însă sub semnul îndoielii capacitatea unor astfel de instrumente de a mai stimula economia, iar alţii propun soluţia banilor din elicopter, transferuri directe de bani în buzunarele gospodăriilor şi companiilor.

Banca Centrală Europeană va anunţa un pachet de stimulente la următoarea şedinţă de politică monetară din septembrie care va depăşi aşteptările investitorilor, a declarat Olli Rehn, oficial de top al băncii, pentru The Wall Street Journal.

Acesta a arătat că în contextul încetinirii economiei mondiale, BCE va lansa noi stimulente care ar urma să includă achiziţii de obligaţiuni „substanţiale şi suficiente“, cât şi reduceri ale dobânzii de referinţă a băncii.

„Este important să venim cu un pachet semnificativ de stimulente în septembrie“, a declarat Rehn, guvernator al băncii centrale a Finlandei.

„Când lucrezi cu pieţe financiare, este adesea mai bine să depăşeşti decât să te situezi sub aşteptări, mai bine să ai un pachet solid de stimulente decât să cârpăceşti“, a adăugat Rehn.

Preşedintele BCE Mario Draghi a indicat luna trecută posibilitatea lansării de noi acţiuni în septembrie, însă noile comentarii făcute de Rehn indică faptul că nivelul stimulentelor va depăşi probabil orice aşteptări ale analiştilor.

Analiştii se aşteaptă ca BCE să anunţe luna viitoare o reducere de 0,1% a dobânzii de referiţă, situată în prezent la minus 0,4%, cât şi noi achiziţii de obligaţiuni de aproximativ 50 miliarde de euro pe lună în cadrul programului de relaxare cantitativă.

Ridicând aşteptările pieţei pentru şedinţa BCE din septembrie, comentariile lui Rehn ar putea pune presiune pe strategii BCE ce se opun unui amplu pachet de stimulente să cedeze, potrivit lui Frederik Ducrozet, economist la Pictet Wealth Management din Geneva.

Comentariile sugerează că BCE ar putea reduce dobânzile mai puternic în septembrie, poate cu 0,2%, şi începe să achiziţioneze noi tipuri de active, arată Ducrozet.

BCE ar putea de asemenea „îndulci“ condiţiile unei noi serii de credite pe termen lung pentru bănci prin reducerea dobânzii acestora sau prelungirea maturităţii, a declarat Rehn.

Un pachet alcătuit din mai multe măsuri „are un impact mai puternic“, a arătat acesta. Pentru a obţine spaţiu pentru noi achiziţii de obligaţiuni, banca centrală şi-ar putea ajusta reglementările privitoare la programul de achiziţii de obligaţiuni. Rehn a precizat de asemenea că nu exlude posibilitatea achiziţiei de acţiuni în cadrul QE.

Oficialul BCE a indicat o serie de riscuri care planează asupra economiei Europei, printre care situaţia politică instabilă din Italia, încetinirea economiei chineze, nesiguranţa din economia mondială provocată de tensiunile comerciale dintre SUA şi China, cât şi posibilitatea unui Brexit dur.

„În opinia mea, perspectivele economice pentru Europa au înregistrat o oarecare deteriorare în ultimele luni“, a declarat Rehn. Această fragilizare a contextului economic „justifică adoptarea de noi măsuri de politică monetară“, a concluzionat oficialul BCE. Marile bănci ale lumii încearcă de ani întregi să impulsioneze economiile prin achiziţii de obligaţiuni guvernamentale, iar BCE a introdus în plus dobânzi ne gative pentru a încuraja băncile să dea drumul la creditare.

Analiştii se îndoiesc însă că astfel de măsuri mai au capacitatea de a susţine economiile în vremuri dificile.

Cel mai mare administrator de active al lumii spune că autorităţile europene ar trebui să ia în considerare transferuri directe de bani către gospodării şi companii în cazul unei intensificări a încetinirii creşterii economice, potrivit Bloomberg.

În condiţiile în care băncile centrale văd impactul unor instrumente mai tradiţionale atenuându-se,  „urmă torul pas ar trebui să implice ceva mai mult“, a de clarat Philip Hildebrand, vicepreşedinte al BlackRock în cadrul unui interviu acordat Bloomberg.

Acesta a adăugat că zona euro va fi probabil prima economie majoră care va consemna măsuri radicale ca „transferuri directe de bani în buzunarele consumatorilor şi companiilor“.

Acest concept, al „banilor din elicopter“ a fost lansat de economistul Milton Friedman, câştigător al Premiului Nobel, la sfârşitul anilor ’60.

Hildebrand a subliniat că băncile centrale au pur şi simplu nevoie să adopte o abordare diferită.

„Cazul Băncii Centrale Europene este evident, pentru că aceasta este cea mai apropiată de punctul unde noi stimulente de acelaşi tip nu vor mai funcţiona“, a declarat Hildebrand, preşedinte al băncii centrale elveţiene în perioada 2010-2012.

Pâmă acum, multe guverne au evitat sau nu au putut lansa stimulente fiscale. Însă în condiţiile acumulării de veşti economice rele în ultimele săptămâni, unele par pe punctul de a-şi modifica poziţia.

„Va exista o mai strânsă coordonare între politica fiscală şi cea monetară“, a concluzionat Hildebrand. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO