Business Internaţional

Soros: Actuala criză financiară îmi aminteşte de căderea Uniunii Sovietice

Soros: Actuala criză financiară îmi aminteşte de căderea Uniunii Sovietice

Autor: Alexandra PELE

11.10.2011, 14:26 2032

Miliardarul american George Soros susţine că evoluţia pieţelor financiare europene, de la izbucnirea crizei în 2008 până în acest moment, îi aminteşte de căderea Uniunii Sovietice, potrivit agenţiei Bloomberg, citată de Gândul.

"Acolo (în Uniunea Soviectică n.r.) era vorba despre o criză financiară care a chiar dus la căderea pieţelor, însă acestea au fost ţinute în viaţă de către autorităţi", a explicat investitorul în vârstă de 81 de ani, într-un interviu difuzat de Bloomberg TV. "Ceva similar se petrece şi în Vest", crede el. "Oamenii nu-şi dau seama că sistemul s-a prăbuşit cu adevărat", a mai precizat Soros.

Indicele global MSCI, care urmăreşte evoluţia titlurilor a peste 1.600 de companii din întreaga lume, a coborât cu circa 15% din luna iulie până acum, pe fondul temerilor legate de efectele unei posibile intrări în incapacitate de plată a Greciei, eveniment care ar pune în mare dificultate sistemul bancar din zona euro.

Soros, al cărui fond de investiţii cu un grad ridicat de risc, în valoare de 25 de miliarde de dolari, a crescut, în medie, cu circa 20% în fiecare an, pentru ultimii 40 de ani, spune că nu ştie cum s-ar putea rezolva problema datoriilor de stat sau care ar fi cea mai inspirată metodă de a naviga pe apele tulburi ale pieţelor financiare.

Miliardarul american de origine maghiară s-a afirmat drept un opozant al regimului comunist rusesc, încă dinaintea căderii acestuia. În 1993, el a fondat Institutul Open Society, organizaţie menită să ajute fostele state comuniste în tranziţia către democraţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO