Business Internaţional

South Stream pentru Bulgaria: între teatru politic ieftin şi realitatea dependenţei energetice de Rusia

Secţiunea bulgară a gazoductului South Stream va avea 540 de kilometri

Secţiunea bulgară a gazoductului South Stream va avea 540 de kilometri

Autor: Bogdan Cojocaru

03.11.2013, 20:22 1803

Prezenţa la Sofia a şefului Gaz­prom pentru deschiderea lucrărilor la secţiunea bulgărească a gazo­ductului South Stream a dat prilejul politicienilor bulgari să-şi ia imaginea unor negociatori duri care au obţinut ce au vrut de la Rusia şi totul spre beneficiul Bulgariei.

Acordul la care au ajuns Bulgaria şi Rusia privind construcţia gazoductului South Stream este profitabil în special pentru Bulgaria, s-a grăbit să asigure ministrul bulgar al energiei Dragomir Stoinev.

Doar din dividende Bulgaria va avea de câştigat 1,5 miliarde de leva (767 mil. euro), a spus mi­nistrul, subli­niind că după negocieri dificile  guvernul a reuşit să protejeze inte­resul naţional şi să obţină cele mai bune condiţii posibile. În urma ne­go­cierilor, dividendele vor veni începând cu primul an de funcţio­nare a gazoductului, în 2018 – ceva ce niciun alt stat nu a putut obţine, deşi acordurile iniţiale dintre Sofia şi Gazprom prevedeau distribuirea dividendelor după 15 ani.

„Taxele de tranzit au fost negociate astfel încât Bulgaria nu poate pierde nimic. Acum nu avem decât de câştigat. Până în 2030 ţara va primi 90% din taxele de tranzit, chiar dacă nu vor fi gaze“, a punctat Stoinev, citat de agenţia Novinite.

El a mers şi mai departe spu­nând că South Stream va pune în mişcare întreaga economie bulgă­rească, va asigura aprovizionarea ţării cu gaze naturale şi va face ca Bulgaria să fie independentă de conflictele geopolitice. De ase­menea, conducta, care va trece prin 11 regiuni ale Bulgariei, va crea 5.000 de locuri de muncă. Stoinev nu a uitat să menţioneze că guvernul a negociat condiţiile unui împrumut pe care compania bulgară Bulgarian Energy Holding îl va primi de la Gazprom pentru construirea sec­ţiunii locale a South Stream astfel încât Bulgaria nu va trebui să investească nimic din resursele pro­prii pentru finalizarea proiec­tului. În fapt, proiectul va fi realizat de bulgari în proporţie de 70% cu bani îm­prumutaţi şi de 30% cu ca­pital pro­priu. Aceasta în­semană că Bul-garian Energy Holding se va îm­prumuta de la ruşi cu 620 milioane de euro. Compensaţiile vor veni sub forma dividendelor din tarifele de tranzit, notează Standard News. Dobânzile împrumutului au fost reduse de la nivelul de 8% stabilit iniţial la 4,25%.

 

Câştiguri „impresionante“

Cea mai mare parte a lucrărilor va fi efectuată de companii bulgare, ceea ce va ajuta economia. „Am ne­go­ciat, de asemenea, accesul terţilor la conductă, ceea ce va asigura respectarea regulilor UE“, a afirmat ministrul, subliniind că imediat ce vor fi semnate, contractele finale cu Gazprom vor fi făcute publice.

Ministerul estimează că în perioada 2013-2043 Bulgaria va câştiga suma „impresionantă“ de 2,8 miliarde euro în urma pro­iectului.

Construcţia secţiunii bulgare a South Stream a fost inaugurată săptămâna trecută, la un an după începerea lucrărilor în Rusia. Directorul general al Gazprom Alexei Miller a descris gazoductul ca fiind cel mai mare proiect de investiţii din Europa.

„Pentru Bulgaria, vor fi 3,5 miliarde de euro în investiţii directe şi 2.500 de noi locuri de muncă pentru persoanele cu înaltă calificare profesională. De ase­menea, noua infrastructură de gaze va mări atractivitatea pentru in­vestiţii a Bulgariei“, a spus Miller la Sofia.

 

Interese şi contrainterese

Tonul autorităţilor bulgare este de înţeles în condiţiile în care fostul guvern s-a prăbuşit din cauza revoltei populaţiei faţă de preţurile prea mari ale energiei. Bulgaria, cel mai apropiat aliat din Europa de Est al Rusiei comuniste, îşi asigură acum aproape tot consumul de gaze cu importuri ruseşti.

Gazprom foloseşte în schimb South Stream pentru a livra gaze naturale în Europa Centrală şi de Est ocolind Ucraina, un stat neco­operant, dar un nod important de tranzit.

Este greu de crezut că Miller, şeful Gazprom, s-ar fi deplasat la Sofia pentru a inaugura lucrările la South Stream dacă mediul politic i-ar fi fost ostil. De asemenea, succesul gazoductului South Stream va determina Moscova să-şi indulcească tonul în privinţa pretenţiilor pe care le are după ce Bulgaria a renunţat la planul de a construi cu ajutor rusesc centrala nucleară de la Belene. Compania rusă Atomstroyexport cere daune de un miliard de leva Sofiei pe care, spun experţii, le va obţine în procesul de arbitraj în care atacă Bulgaria.

Nu trebuie uitat că bulgarii au devenit mai cooperanţi referitor la gazoductul rus după ce Gazprom a ameninţat în urma unui conflict legat de proiectele energetice ruse din Bulgaria că va înlocui Bulgaria cu România.

Primele livrări prin South Stream sunt programate pentru decembrie 2015. Secţiunea bulgară va avea 540 de km. Gazoductul va trece şi prin Ungaria, Serbia şi Italia cu potenţiale ramificaţii în Grecia, Croaţia, Muntenegru şi Macedonia.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO