Business Internaţional

Spania şi Portugalia, cu cele mai mici stocuri de locuinţe subvenţionate din vestul Europei, vor să-şi crească investiţiile în locuinţe publice pentru a scăpa de criza rezidenţială

Spania şi Portugalia, cu cele mai mici stocuri de...

Autor: Catalina Apostoiu

18.04.2023, 22:40 204

Spania intenţionează să se folosească de o „bad bank“ născută după cea mai recentă criză financiară pentru a crea până la 50.000 de locuinţe publice în condiţiile în care ţara vest-europeană şi Portugalia vecină caută soluţii de stat pentru scumpirea dramatică a proprietăţilor, scrie Financial Times.

Ţările, două dintre cele mai să­ra­ce din vestul Europei, vor să inverse­ze o moştenire de investiţii slabe în lo­cuinţe publice din cauza cărora a­cestea au cele mai limitate stocuri de locuinţe subvenţionate din regiune.

Mişcările reflectă durerea cauza­tă la nivelul întregii Europe de un boom al sectorului rezidenţial ce a de­vansat cu mult creşterea salariilor în majoritatea ţărilor. Creşterea chi­rii­lor, costurilor legate de creditele ipo­tecare şi a preţurilor proprietă­ţi­lor eclipsează pentru mulţi preţurile alimentelor şi energie ca fiind cea mai grea parte a crizei costurilor de trai.

Guvernul spaniol urmează să aprobe un plan care va creşte stocul naţional de 290.000 de locuinţe publice cu 17% utilizând proprietăţi din cadrul băncii sale rele create în 2012 pentru a absorbi activele toxice ale băncilor cu probleme după spar­gerea unei bule imobiliare cu patru ani mai devreme.

Pedro Sanchez, premierul spa­niol, a declarat că planul va soluţiona o problemă „uriaşă şi reală“ făcând mai multe locuinţe disponibile la preţuri corecte în special pentru tineri.

Gravitatea problemei a fost evi­denţiată recent de noi date ce indică faptul că chiriile din Spania au atins un nou maxim record în martie, a­van­sând cu aproape 10% faţă de anul trecut la 11,55 euro pe metrul pătrat. În urma scumpirii creditului de către BCE, costurile de finanţare pentru deţinătorii de credite ipotecare se situează în prezent la un maxim pe un deceniu.

Mai multe detalii pe www.zf.ro

Spania s-a transformat în ultimii ani în cel mai socialist stat al Europei. După ce în 2021 a majorat salariul minim, a luat măsuri de urgenţă pentru susţinerea consumatorilor în faţa creşterii puternice a preţurilor energiei, a propus o serie de modificări majore ale legislaţiei sale din domeniul rezidenţial şi a anunţat o majorare cu 2% a salariilor funcţionarilor publici, ţara a anunţat în 2022 noi iniţiative prin care şi-a întărit statutul de „stat providenţă“. Printre acestea, reglementări de plafonare a preţurilor gazelor naturale.

În Portugalia, proprietăţile rezidenţiale nu au fost niciodată atât de scumpe raportat la câştiguri. Problemele sunt amplificate de turism, a cărei creştere robustă de dinaintea pandemiei a revenit în forţă, ca şi influxul de investitori străini care descoperă preţuri relativ scăzute în Lisabona şi împing puternic în sus preţurile.

Guvernul Portugaliei a aprobat planuri anul trecut ce privesc investiţii de 2,4 miliarde de euro în locuinţe publice până la finalul anului 2026. Recent, acesta a înaintat un proiect de lege parlamentului ce permite statului să transforme proprietăţile private vacante în locuinţe sociale, dar cu chiriile mergând în continuare către proprietari.

Deşi estimările variază, locuinţele publice reprezintă aproximativ 2% din stocul de locuinţe al Portugaliei şi între 1 şi 3% în cazul Spaniei, sub media UE de 7,5% şi cu mult sub procentul de 14% al Franţei şi 17% al Marii Britanii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO