Business Internaţional

Spaţiul aerian turcesc a fost închis pentru avioanele care transportă trupe din Rusia în Siria

Spaţiul aerian turcesc a fost închis pentru avioanele...

Autor: Dorin Oancea

23.04.2022, 20:26 65

Spaţiul aerian al Turciei a fost închis pentru avioanele militare şi civile care transportă trupe din Rusia în Siria, după consultări cu Moscova, a declarat sâmbătă radiodifuzorul de stat turc TRT Haber, care l-a citat pe ministrul de externe Mevlut Cavusoglu.

Reuters precizează că Turcia, membră NATO, are relaţii bune atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina şi a încercat să medieze în războiul dintre ele.

"Am închis spaţiul aerian pentru avioanele militare ale Rusiei şi chiar şi pentru avioanele civile care merg în Siria şi transportă soldaţi", a declarat Cavusoglu, citat de jurnalişti, într-un avion în drum spre Uruguay. El a spus că permisiunea a fost acordată pentru trei luni, până în aprilie, iar apoi zborurile au fost oprite.

El a spus că discuţiile dintre Rusia şi Ucraina continuă şi că părţile lucrează la un proiect de declaraţie comună.

Cavusoglu a declarat că, dacă se înregistrează progrese în negocieri, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au convenit că o întâlnire ar putea avea loc în Turcia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO