Business Internaţional

Spaţiul de locuit de deasupra garajului se schimbă radical

Spaţiul de locuit de deasupra garajului se schimbă radical

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu

02.08.2016, 19:40 529

Spaţiu umil, cândva destinat şoferului sau servitorilor, locuinţa de deasupra garajului cunoaşte o transformare spectaculoasă, tot mai mulţi proprietari de case din SUA investind sume deloc neglijabile în amenajarea acesteia. Spaţiului de locuit deasupra garajului i se acordă acum aceeaşi atenţie ca şi casei principale, susţin arhitecţii şi decoratorii de interioare, scrie Wall Street Journal.

Crearea de soluţii pentru amenajarea acestui tip de spaţiu a crescut în ultimii ani, clienţii dorind aceleaşi finisaje de lux, cum ar fi podele de lemn masiv şi blaturi de marmură, ca pentru locuinţa principală; mai mult, sunt dispuşi să cheltuiască sute de mii de dolari pentru a le avea. Motivele unei asemenea cereri diferă, explică specialiştii.

Unii clienţi doresc o casă în care să poată locui mai multe generaţii şi astfel apartamentul de deasupra garajului ajunge să găzduiască părinţii în vârstă ori este gândit ca loc în care se vor retrage proprietarii iniţiali la bătrâneţe, lăsând casa mare copiilor sau unuia dintre ei. Alţii doresc să aibă un loc în care să găzduiască rudele sau prietenii care vin în vizită ori un spaţiu în care să stea cunoştinţele aflate în trecere care nu-şi pot permite o casă în zona respectivă, situaţie valabilă în general în cazul proprietăţilor de pe malul oceanului.

Continuarea pe Business Magazin 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO