Business Internaţional

Spectrul recesiunii devine din ce în ce mai tangibil. Încrederea în economie se prăbuşeşte în Germania

Spectrul recesiunii devine din ce în ce mai tangibil....

Autor: Catalina Apostoiu

14.08.2019, 00:04 1116

Spaima de recesiune a urcat la cea mai ridicată cotă din 2011 la nivel mondial în condiţiile creşterii riscului formării de bule speculative a căror spargere este periculoasă. Germania, cea mai mare economie europeană, se află deja în pragul recesiunii după ce încrederea investitorilor s-a deteriorat pentru a patra lună consecutiv în iulie.

Temerile de recesiune sunt în creştere în rândul investitorilor într-o vreme în care valorizările la nivelul celor mai importante categorii de active par periculos de ridicate după ani de stimulente monetare, relevă un nou studiu al Bank of America, potrivit Bloomberg.

Aproximativ o treime din managerii de active chestionaţi cred că lumea ar putea intra în recesiune în următoarele

12 luni, cea mai ridicată probabilitate din 2011, când Europa era cuprinsă de criza datoriilor suverane. Îngrijorările legate de războiul comercial s-au intensificat, situându-se în vârful listei de temeri, urmate de neputinţa politicii monetare, relevă sondajul BofA.

Escaladarea conflictului comercial dintre SUA şi China i-a făcut pe investitori să caute cu disperare refugiu. Băncile centrale din întreaga lume tot încearcă să susţină economia promiţând noi stimulente, însă astfel de eforturi au sporit de asemenea ameninţarea formării de bule pe pieţe cheie.

Managerii chestionaţi de Bank of America văd obli­gaţiunile corporate şi guvernamentale ca fiind în special vulnerabile la astfel de bule, urmate de acţiunile americane şi aurul. Încrederea investitorilor în perspectivele economice ale Ger­maniei a scăzut pentru a patra lună consecutiv în iulie după ce o serie de cifre dezamăgitoare au sporit riscurile de recesiune.

Indicele ZEW ce măsoară aşteptările pentru următoarele şase luni a plonjat la minus 44,1, cel mai scăzut nivel din 2011. Un indice ce măsoară condiţiile actuale a scăzut de asemenea.

Cea mai mare economie europeană s-a contractat probabil în T2 în condiţiile în care încetinirea economiei mondiale şi nesiguranţa generată de războiul comercial au apăsat asupra cererii.

După ce a evitat la mustaţă o recesiune tehnică anul trecut, Germania este din nou ameninţată cu un declin economic în contextul în care slăbiciunea continuă a sectorului său manufacturier dă semne în creştere că ar urma să cuprindă şi serviciile şi cheltuielile consumatorilor, potrivit Financial Times.

Bundesbank şi analiştii chestionaţi de Reuters estimează că economia germană s-a contractat cu 0,1% în T2.

Până acum, mulţi au fost scutiţi de efectele încetinirii sectorului manufacturier. Şomajul este apropiat de minime record, iar piaţa rezidenţială creşte puternic. ìServiciile, sectorul public şi piaţa rezidenţială afişează creşteri puterniceî, arată Klaus Gunter Deutsch, de la BDI.

Totuşi, situaţia s-ar putea schimba în curând, avertizează acesta. Există deja semne că declinul se întinde: cifrele privind creşterea sectorului serviciilor au fost revizuite în jos săptămâna trecută, iar piaţa locurilor de muncă încetineşte.

Dacă declinul pe T2 se va materializa, guvernul german ar putea resimţi presiuni în creştere pentru adoptarea de măsuri fiscale urgente.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO