• Leu / EUR4.9366
  • Leu / GBP5.6319
  • Leu / USD4.9920
Business Internaţional

Start la turismul spaţial: Miliardarul Jeff Bezos se îmbarcă în iulie în primul zbor de pasageri al companiei sale Blue Origin, după 20 de ani de la înfiinţarea proiectului

Start la turismul spaţial: Miliardarul Jeff Bezos se îmbarcă în iulie în primul zbor de pasageri al companiei sale Blue Origin, după 20 de ani de la înfiinţarea proiectului

Autor: Alex Ciutacu

13.06.2021, 18:30 330

Miliardarul american Jeff Bezos va participa la primul zbor de pasageri al companiei sale Blue Origin, care va fi lansat în data de 20 iulie, potrivit CNBC.

„Vreau să fac acest zbor pentru că este ceea ce am vrut să fac toată viaţa”, a scris Jeff Bezos în descrierea unei postări pe reţeaua socială Instagram.

Jeff Bezos va fi însoţit de fratele său Mark, precum şi de câştigătorul licitaţiei care se află în derulare în prezent pentru unul dintre locuri. Momentan, cea mai mare ofertă este de 2,8 milioane de dolari, iar licitaţia se va încheia în data de 12 iunie.

„Nu mă aşteptam ca el să anunţe că va participa la primul zbor”, a declarat Mark Bezos în videoclipul postat de Jeff Bezos pe Instagram.

Sistemul de zbor dezvoltat de Blue Origin pentru turismul spaţial este cunoscut drept New Shepard. Această rachetă este proiectată pentru a duce o capsulă până la ieşirea în spaţiu, şi a trecut până acum cu succes prin mai mult de zece zboruri de test, fără pasageri la bord.

New Shepard este proiectat pentru a duce maximum şase persoane deodată într-o călătorie. În cazul testelor anterioare, aceasta a ajuns la o altitudine de peste 100 de kilometri. Capsula este gândită cu ferestre mari, astfel încât pasagerii să se poată bucura de privelişte, petrecând câteva minute la gravitaţie zero înainte de a se întoarce la sol.

Racheta este lansată vertical, iar capsula se detaşează şi se întoarce la sol pe un petic de teren din apropierea sitului de lansare. Întoarcerea la sol este încetinită de un set de paraşute, înainte de a ateriza în deşert.

„Să vezi lumea din spaţiu este o experienţă care te schimbă. Este o aventură şi înseamnă foarte mult pentru mine”.

Bezos a fondat compania Blue Origin în anul 2000 şi deţine în continuare întreaga entitate, finanţând-o prin vânzarea unora dintre deţinerile sale la Amazon.

Este de menţionat că în data de 20 iulie se împlinesc 52 de ani de când Apollo 11 a ajuns pe suprafaţa Lunii, marcând prima aselenizare din istorie.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9366
Diferență: -0,1072
Ieri: 4.9419
Azi: 4.9920
Diferență: 0,2309
Ieri: 4.9805
Azi: 5.6319
Diferență: -0,6755
Ieri: 5.6702
Azi: 5.0780
Diferență: 0,4014
Ieri: 5.0577